Rusia ar putea rămâne cu teritoriile cucerite în Ucraina, după acordul de pace mediat de Trump. Putin cere înghețarea frontului

Președintele SUA, Donald Trump, pune presiune pe Rusia și Ucraina pentru ajungerea la un armistițiu, însă planurile de pace sunt favorabile țării invadate de armata lui Vladimir Putin.

Donald Trump își dorește ca războiul dintre Rusia și Ucraina să se încheie cât mai repede și "vrea să oprească decesele de ambele părți", a declarat marți purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karoline Leavitt.

Citește și: Acordul dintre SUA și Ucraina pe metalele rare, la un pas de semnare. Anunțul lui Donald Trump

"Este din ce în ce mai frustrat de ambele părți în acest război și chiar a făcut cunoscut acest lucru", a adăugat ea.

Discuții cruciale la Londra

Emisarul Washingtonului pentru războiul din Ucraina, Keith Kellogg, va reprezenta Statele Unite la discuțiile organizate miercuri la Londra, a transmis Departamentul de Stat al SUA.

Keith Kellogg, însărcinat la început de întregul dosar privind războiul dintre Kiev și Moscova, a fost înlocuit parțial, pentru legătura cu Moscova, de Steve Witkoff, responsabil inițial de Orientul Mijlociu dar care și-a extins prerogativele.

Rusia îl consideră pe Keith Kellogg prea apropiat de pozițiile Kievului.  La rândul său, Steve Witkoff va vizita Rusia săptămâna aceasta, a confirmat marți Casa Albă.

Ce conține planul de pace în 7 puncte discutat la Londra

În condițiile unui acord de pace propus, Donald Trump îl va lăsa pe Vladimir Putin să păstreze aproape toate pământurile pe care le-a confiscat de la Ucraina, scrie LBC.co.uk.

Este o prevedere care parte dintr-un plan în „șapte puncte” pentru a pune capăt conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Planul, care va fi discutat la Londra miercuri, lasă Ucraina lipsită de o garanție clară de securitate din partea SUA.

Propunerea implică ca Statele Unite să ofere recunoașterea oficială a suveranității Rusiei asupra Crimeei. De asemenea, implică recunoașterea de facto a altor teritorii ocupate.

Vladimir Putin vrea să înghețe actuala linie a frontului

Președintele rus Vladimir Putin a propus Statelor Unite să stopeze invazia Ucrainei și să înghețe actuala linie a frontului, a informat marți Financial Times.

Potrivit FT, care citează 'persoane familiarizate cu dosarul', Putin a făcut această propunere în timpul unei întâlniri la Sankt Petersburg, la începutul lunii aprilie, cu emisarul american Steve Witkoff, în cadrul negocierilor internaționale în curs pentru încetarea focului în Ucraina.

Încetarea ostilităților și înghețarea frontului ar însemna pentru Rusia să renunțe la pretenția sa de a prelua controlul complet al regiunilor Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, din care ocupă deja regiuni întinse.


Îți Recomandăm Și...