S-a îmbătat cu apă de gură! Asta a fost explicația unei femei în fața polițiștilor care au prins-o conducând în stare de ebrietate

O femeie în vârstă de 38 de ani din Vrancea, a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

G.S., marți 11 decembrie 2018 , 16:24

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Conform rechizitoriului, la data de 17 octombrie a.c., femeia a condus un autoturism prin Focşani, aflându-se în stare de ebrietate. În rechizitoriu se arată că rezultatul alcoolemiei a fost de 1,95 grame la mie alcool pur în sânge.

Probabil că nu ar fi ştiut nimeni că femeia conducea băută dacă nu ar fi fost implicată și într-o tamponare. În urma acesteia, ea a fost testată cu aparatul alcoltest şi aşa s-a stabilit că a consumat alcool.

Ulterior a fost transportată și la spital pentru probe de sânge.

Iniţial, femeia nu a recunoscut fapta, dând vina pe apa de gură pentru alcoolemia rezultată. Le-a spus anchetatorilor că în dimineaţa zilei respective a folosit apă de gură şi cel mai probabil de aici i se trage totul. Ulterior, s-a răzgândit şi le-a spus anchetatorilor că în seara anterioară a băut nişte bere. Apoi, în ziua următoare, în intervalul orar 12.00-13.00 a mers să-şi ia copilul de la şcoală.

 

 

Sursa: Monitorul de Vrancea


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată... Curs valutar BNR miercuri, 21 aprilie 2021: Euro scade, dolarul crește! Cum arată ultimele cotații
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
spotmedia.ro
Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează.... Vor fi tot mai puțini cei care doresc să se vaccineze, iar coerciția nu funcționează. Ce e de făcut? Interviu
b1.ro
Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce... Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce SECRET ascunde
infoactual.ro
Drama neștiută a lui Florin Piersic! Clipele cumplite prin care a trecut marele actor Drama neștiută a lui Florin Piersic! Clipele cumplite prin care a trecut marele actor
infoactual.ro
Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna Previziuni Carmen Harra despre război: Va schimba lumea pentru totdeauna
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si