„S-a izbit exact în fața mea, l-am luat din plin” Surorile implicate în accidentul devastator de la Târgu Frumos au scăpat cu viață! Mama lor se luptă să supraviețuiască

„S-a izbit exact în fața mea, l-am luat din plin” Surorile implicate în accidentul devastator de la Târgu Frumos au scăpat cu viață! Mama lor se luptă să supraviețuiască

(Sursa foto: bzi.ro)

Surorile de 8 și 14 ani își revin după accidentul devastator în care au fost implicate, dar mama lor se zbate între viață și moarte.

Starea celor două minore, în vârstă de 8 și 14 ani, rănite grav în accidentul rutier produs pe 14 august 2025 la ieșirea din Târgu Frumos spre Pașcani (DN 28A), s-a îmbunătățit considerabil. Fetele au fost transferate din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă pe Secția de Chirurgie, fiind conștiente, dar încă sub atenta supraveghere a medicilor.

„Fetele sunt mai bine. Nu mai sunt de astăzi (n.r. – marți, 26 august 2025) în ATI, au fost transferate pe Secția de Chirurgie. Încă nu se pot deplasa”, au transmis medicii.

Citește și: Infernul din Gaza, subiectul unei ședințe la Casa Albă. Trump vrea "Rivieră", în timp ce ONU a decretat "foamete"

Mama fetițelor se zbate între viață și moarte

În schimb, din nefericire, mama lor, Cătălina C., în vârstă de 49 de ani, rămâne internată în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, în secția ATI – Arși. Potrivit medicilor, femeia este intubată și nu prezintă semne de ameliorare.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 12:45, când autoturismul condus de Cătălina C.,

care tracta o rulotă, a intrat în balans și a pătruns pe contrasens, ciocnindu-se violent cu un TIR care circula regulamentar. Impactul a fost devastator, iar pasagerul din dreapta, Andrei C., soțul șoferiței, în vârstă de 49 de ani, a murit pe loc.

„Este internată tot în ATI – Arși. Tot intubată, fără nicio îmbunătățire”, au declarat medicii.

Șoferul TIR-ului, testat cu aparatul alcooltest 

Șoferul TIR-ului, un bărbat de 50 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

„La data de 14 august a.c., în jurul orei 12:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 28A, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că o femeie de 49 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism care tracta o rulotă, pe DN 28A, în afara localității Târgu Frumos, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat de 50 de ani. În urma accidentului, un bărbat de 49 de ani a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite.
Bărbatul de 50 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”,
au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Citește și: Accident devastator pe DN 24C! Un tânăr de doar 20 de ani a murit strivit între fiare, alte cinci persoane au ajuns de urgență la spital

Șoferul TIR-ului, primele declarații după accident

Șoferul TIR-ului, la scurtă vreme după producerea accidentului, a oferit primele declarații. Vizibil afectat de cele întâmplate, a relatat cum rulota a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de autoturismul pe care îl conducea, impactul fiind fatal.

„Mașina cu rulotă a intrat pe contrasens, s-a izbit exact în fața mea, l-am luat din plin, n-am avut ce să fac.

Eu veneam de la Ruginoasa, domnul venea dinspre Târgu Frumos.”, a declarat șoferul TIR-ului, conform BZI.ro.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri