S-a stins Nicoleta Drăgușin, colega noastră, unul dintre cei mai buni jurnaliști de televiziune din România. Avea 46 de ani și o carieră impresionantă

Cu inima zdrobită anunțăm dispariția prematură a colegei noastre, Nicoleta Drăgușin. Experimentat jurnalist de televiziune, cu o carieră impresionantă în calitate de corespondent international, colega noastră s-a stins la vârsta de 46 de ani. Unul dintre cei mai buni jurnaliști de televiziune din România, Nicoleta Drăgușin a avut o carieră prestigioasă, de peste 25 de ani, fiind prezentă de-a lungul timpului în cele mai fierbinți locuri de pe planetă, acoperind subiecte de interes international. Ne luăm adio, cu sufletele zdrobite, de la colega noastră. Odihnește-te în pace, Nicoleta Drăgușin! Condoleanțe întregii familii din partea KANAL D!

Înmormântarea va avea loc vineri

Nicoleta Drăgușin va fi înmormântată vineri, 16 ianuarie 2025, în Domnești. Slujba este programată la Parohia Domnești de Jos la ora 11.30.

 

Nicoleta Drăgușin (46 de ani) a activat aproape 18 ani în echipa Știrile Kanal D, inițial ca News Editor (din aprilie 2008), iar ulterior ca Executive News Manager (din decembrie 2013).

A fost una dintre cele mai experimentate jurnaliste TV din România, cu o carieră impresionantă de peste 25 de ani în calitate de corespondent internaţional, fiind prezentă de-a lungul anilor în cele mai fierbinți locuri de pe planetă.

Nicoleta a fost prima corespondentă CNN din România, poziție din care a facilitat un proiect amplu de colaborare între Știrile Kanal D și cel mai important post de știri din lume.

Născută în ianuarie 1980 în Roşiorii de Vede, județul Teleorman, Nicoleta Drăgușin a absolvit Facultatea de Științe Politice, specializarea Relații Internaționale (1998- 2002), dar s-a îndreptat către o carieră în jurnalism încă din timpul studiilor.

Ea și-a perfecționat ulterior cunoștințele în mass-media în cadrul celui mai prestigios program de pregătire pentru televiziunile de știri- CNN International Professional Program (2004), după care a urmat US State Department International Visitors Program (în 2005). 

Prima zi de televiziune a Nicoletei a coincis cu data care “a schimbat lumea din temelii”, 11 septembrie 2001 – ziua atentatelor teroriste din SUA, de la World Trade Center și Pentagon.

După un scurt stagiu la OTV, jurnalista a devenit corespondent internațional la Realitatea TV, unde a activat timp de șapte ani (între 2002 și 2008), inclusiv ca director al Departamentului Ştiri Internaţionale (din 2003).

Încă din anul 2004, Nicoleta a deținut poziția de World View Contributor pentru CNN, unde a urmat mai multe stagii de pregătire în Cartierul General al postului american din Atlanta, SUA.

Nicoleta a fost și corespondentul în România al prestigiosului canal de televiziune France 24 International, începând din anul 2011.

Repere dintr-o carieră prestigioasă de peste 25 de ani

În 2003, pe când lucra la Realitatea TV, Nicoleta a fost membru al echipei de coordonare a transmisiilor din timpul războiului din Irak (primul ei contact cu profesioniştii CNN), iar în august acelaşi an a transmis din Darfur dezastrul umanitar fără precedent din Sudan.

În ianuarie 2005 a fost corespondent în Kiev, Ucraina, în timpul “Revoluţiei Portocalii”.

În același an, a realizat o altă exclusivitate pentru România: a fost primul jurnalist TV român care transmitea din orașul american New Orleans, devastat de uraganul Katrina.

În 2006, Nicoleta Drăgușin a fost singurul jurnalist de televiziune din România prezent în Beirut, în timpul cumplitului război din Liban.

Criza jurnaliştilor răpiţi în Irak (2005), epidemia de gripă aviară sau inundaţiile masive din 2006 au fost printre subiectele transmise de tânăra corespondentă CNN din România.

Nicoleta a fost omul care a făcut posibilă o colaborare de amploare, după 2008, între Departamentul de Ştiri de la Kanal D şi CNN International, sub titulatura CNN World Report.

Primul reportaj realizat de Nicoleta Drăguşin în cadrul CNN World Report a fost despre un software revoluţionar implementat de Poliţia Română, prin care fizionomia copiilor dispăruţi era modificată în aşa fel încât imaginile să-i reprezinte aşa cum arată în prezent.

În decembrie 2012, când prestigioasa televiziune France 24 International a ales Știrile Kanal D pentru transmisiuni live de la alegerile parlamentare din România, Nicoleta a prezentat pentru milioanele de telespectatori ai postului francez cele mai fierbinți informații despre procesul electoral din România.

Transmisiunile în direct realizate de Nicoleta Drăgușin, editor la acel moment al echipei de știri, pentru France 24 au rulat în prime-time timp de patru zile.

În octombrie 2013, Nicoleta Drăgușin a prezentat în direct pentru telespectatorii din întreaga lume, prin intermediul France 24, cele mai noi informații despre "jaful secolului" în domeniul artei. La acel moment, o lume întreagă a aflat uimită cum trei tablouri celebre furate din Olanda au ajuns cenușă într-o sobă dintr-un sat românesc.

În octombrie 2015, în calitate de Executiv News Manager, Nicoleta Drăgușin a reprezentat Kanal D România la cea mai importanta conferință dedicată mass-media, News Xchange, organizată la Berlin.

Jurnalista a fost invitată special de către CNN International, în contextul în care evenimentul a marcat și împlinirea a 30 de ani de activitate a postului american de știri.

Nicoleta Drăgușin a profitat de conferința de la Berlin și a realizat pentru Știrile Kanal D un interviu-eveniment cu jurnalistul englez Andrew Simmons, cel care a transmis de pe baricade în timpul Revoluției din 1989 și ulterior a fost răpit în Irak și amenințat cu decapitarea de către oamenii lui Saddam Hussein.

În iulie 2016, pe când se afla în Franța, Nicoleta Drăgușin a reușit să evite ca prin minune atacul terorist din Nisa, în urma căruia au murit 86 de oameni, inclusiv 4 copii. La acel moment, un cetățean tunisian a intrat cu un camion în mulțimea aflată pe Bulevardul "Promenade des Anglais", unde oamenii asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

Nicoleta Drăgușin a relatat oroarea din Franța în direct pentru Știrile Kanal D și a dezvăluit că urma să meargă la eveniment, dar din fericire nu a mai ajuns.

"Îmi tremură și acum sufletul după ceea ce s-a întâmplat aseară. Sunt pe Coasta de Azur și urma să mergem la acest eveniment, unul dintre cele mai mari organizate de Ziua Republicii... Aseară erau zeci de victime intinse pe asfalt, camionul a fost condus 2 km prin mulțime, zona aia e cercetata acum de anchetatori si criminaliști", a mărturisit la acel moment Nicoleta Drăgușin pentru Stirile Kanal D, în direct din Franța.

În calitate de corespondent special al Știrilor Kanal D la Strasbourg, Nicoleta Drăgușin a prezentat la cald, în octombrie 2018, un moment-cheie pentru România, când premierul Viorica Dăncilă a fost chemat să dea explicații în fața oficialilor Uniunii Europene.

Timp de trei zile, Nicoleta Drăgușin a realizat transmisiuni LIVE de la Parlamentul European din Strasbourg, iar telespectatorii au putut urmări informații actualizate despre explicațiile date de premierul României în fața oficialilor europeni, cu privire la Legile Justiției și violențele de la protestul din 10 august 2018. România risca la acel moment sancţiuni foarte dure pentru asediul puterii asupra statului de drept.

În luna mai 2019, jurnalista Kanal D a relatat un eveniment istoric pentru România, summit-ul Uniunii Europene de la Sibiu, când șefii de state și de guverne au ieșit în Piața Mare a orașului și au dat mâna cu oamenii de pe stradă.

În martie 2020, la izbucnirea pandemiei, Nicoleta a realizat o corespondență specială despre situația din Spania. La acel moment, jurnalista a scris pe Facebook: "În aceste zile dificile si... neobișnuite pentru toți, meseria de jurnalist este prin excelență o misiune!".

La doar o după invazia Rusiei în Ucraina, Nicoleta Drăgușin a transmis în timp real cele mai importante decizii luate la summitul extraordinar NATO de la Bruxelles, din 24 martie 2022. Atunci, cei 30 de șefi de stat și de guvern din NATO au condamnat “cea mai gravă amenințare la adresa securității euroatlantice în decenii” și i-au cerut lui Putin să-și retragă forțele armate din Ucraina.

Unul dintre ultimele momente istorice comentate în direct pentru Știrile Kanal D de Nicoleta Drăgușin a fost moartea Papei Francisc, la 21 aprilie 2025. Ceremoniile funerare de la Vatican, întrunirea Conclavului și alegerea noului Papă Leon al XIV-lea la 8 mai 2025 au fost explicate pentru telespectatorii Kanal D de experimentatul Executive News Manager al postului.

Jurnalista avea 46 de ani și era căsătorită cu colegul nostru Ionuț Mihalcea.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri