Copiii unui bărbat din Botoşani au vrut să-i facă tatălui lor de 61 de ani o surpriză și nu l-au anunțat că se întorc din Italia. Când au sunat la ușa locuinței, nu a răspuns nimeni, iar cei care au avut parte de o surpriză au fost chiar copiii.
Cei doi copii ai bărbatului din Botoșani, plecați la muncă în Italia, au vrut să-i facă o surpriză tatălui lor și s-au întors fără să-l anunțe.
Au sunat la ușă și au tot sunat, fără niciun rezultat. Cei doi s-au panicat că se întâmplase ceva rău și au apelat numărul de urgență 112, potrivit Monitorul de Botoșani.
"Confuz şi speriat”. Bărbatul din Botoșani i-a oprit pe pompieri să-i spargă ușa de la intrare
Echipajele de intervenţie au venit imediat la fața locului și au început operațiunile din protocolul unei astfel de situații.
"La faţa locului am ajuns şi noi şi colegii de la ISU, şi poliţie, alături de copiii persoanei din interior. În momentul în care pompierii se pregăteau să spargă uşa a ieşit şi proprietarul apartamentului. Confuz şi speriat”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.
Aproape dezbrăcat, bărbatul a ieşit la uşă nedumerit de toată agitaţia. Acesta le-a explicat "salvatorilor" că se afla cu o prietenă înăuntru și că totul era OK.
Văduv de mai mulţi ani, botoşăneanul de 61 de ani se pare că a început o relaţie cu o femeie, fără a le spune copiilor, iar în seara respectivă cei doi s-au întâlnit la domiciliul bărbatului pentru un moment romantic, arată sursa citată.