S.O.S. România a rămas fără grup în Senat. Partidul a decis excluderea a trei senatori și nu mai întrunea numărul obligatoriu.
Partidul S.O.S România a decis excluderea din partid şi din grupul parlamentar a senatorilor Nadia Cosmina Cerva, Petrea Dorin Silviu şi Clement Sava.
În aceste condiții, pentru că nu mai întrunea numărul obligatoriu de 7 senatori, S.O.S. România a rămas fără grup în Senat.
”Vă învederăm că decizia Biroului Permanent al Senatului de a trimite Decizia nr. 09/23.06.2025 către Grupul Parlamentar S.O.S. România de la Senat pentru a decide, încalcă dispoziţiile legale, şi vă pune în poziţia de a răspunde mai ales din punct de vedere penal. Partidele din care dvs faceţi parte nu au parte de acelaşi tratament din partea dvs, deciziile acestora fiind implementate imediat faţă de senatorii care au fost aleşi pe listele acestora.
Citește și: Fazele lunii în iulie 2025: Când avem Lună Plină și Lună Nouă?
În comunicatul în care anunță excluderea celor trei senatori și abolirea grupului din Senat a partidului S.O.S România se mai menţionează că Preşedintele Partidului S.O.S.
România, doamna Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Şoşoacă, fost Senator, a anulat în instanţă o sancţiune împotriva dânsei care fusese votată de plenul Senatului, astfel că există precedent, informează news.ro.