„Să meargă cu transportul în comun” Ilie Bolojan îi pune pe demnitarii fără permis să circule cu autobuzul

Ilie Bolojan 

(Sursa foto: Shutterstock)

Șeful Cancelariei premierului a făcut vineri un anunț foarte important pentru demnitarii care nu au permis de conducere.

În cadrul unei conferințe de presă, Mihai Jurca le-a transmis demnitarilor care nu dețin un permis de conducere că trebuie să folosească transportul în comun, așa cum „se face în orice companie privată”.

„Ceea ce se întâmplă și într-o companie privat cu o persoană care nu are carnet de conducere: circulă cu mijloacele de transport în comun”, a spus Mihai Jurca.

Citește și: Decizia CCR privind sesizarea Președintelui Nicușor Dan privind legea împotriva extremismului și antisemitismului

Șeful Cancelariei premierului a făcut această precizare în contextul în care a declarat anterior că Guvernul a decis să renunțe la șoferii demnitarilor. Aceștia o să primească în schimb o Dacie Duster, pe care să o conducă singuri. Vizați de schimbare sunt consilierii de stat și secretarii de stat.

Mihai Jurca a mai precizat că în acest moment se caută soluții legale pentru ca „ demnitarul să poată conduce în condiții de siguranță o mașină închiriată”. Executivul închiriază în prezent 30 de autoturisme de la RA-APPS, mai multe decât numărul demnitarilor, a spus Șeful Cancelariei prim-ministrului.

Deplasarea unui demnitar costă Executivul între 21 000 și 30 000 de lei lunar, sumă în care sunt incluse venitul șoferului, combustibilul și alte cheltuieli de mentenanță, a precizat președintele sindicatului angajaților din Guvern, Noni Iordache, notează Antena 3 CNN.

Citește și: VIDEO Nicușor Dan, prima reacție după măsurile de austeritate impuse de Bolojan. Anunțuri de ultimă oră pentru români


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri