Organizatorii festivalului SAGA au anunțat un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, motiv pentru care au pus la dispoziție o aplicație utilă, numită Emergency Button, potrivit stirileprotv.ro.

Saga Festival vine cu o aplicație utilă în sprijinul participanților. Ce este Emergency Button

Potrivit aceleiași surse, Anamaria Hâncu, PR SAGA Festival a explicat că:  „Avem peste 150 de artiști, internaționali și români, iar participanți estimăm undeva la 50.000.

Aplicația are o funcție pe care am introdus-o anul acesta, Emergency Button. Este un buton cu ajutorul căruia cei care sunt în perimetrul festivalului, după ce activează funcția de locație, pot solicita sprijinul celor din call center-ul nostru   pentru o problemă pe care ar putea să o aibă. De exemplu, dacă s-au accidentat sau dacă sesizează vreo situație, iar noi vom prelua imediat solicitarea, vom trimite pe cineva specializat în funcție de problema respectivă și ajungem la ei în mai puțin de două minute pentru că îi vom localiza foarte clar”.

Citește și: VIDEO- Adrenalină în aer la SAGA Festival: Peste 165.000 de petrecăreți se pregătesc de o atmosferă inedită cu artiști români și internaționali

Citește și: Ultimele pregătiri pentru festivalul Saga

Adrenalină în aer la SAGA Festival: Peste 165.000 de petrecăreți se pregătesc de o atmosferă inedită cu artiști români și internaționali

Prima seară a celebrului festival SAGA începe vineri, 23 iunie. Festivalul așteaptă sute de mii de petrecăreți dornici de distracție, unde vor participa atât artiști români, cât și internaționali. Distracția va dura trei zile, și se încheie duminică, 25 iunie.

Festivalul SAGA a bătut deja recordul la vânzarea biletelor, cu o săptămână înainte de deschiderea porților.

Vineri, 23 iunie, este prima zi a festivalului, iar sâmbătă, pe scenă va urca și Loreen, prima artistă din istoria Eurovision care a câștigat trofeul de două ori, în 2012 și în 2023, cu hiturile ”Euphoria” și ”Tattoo”.

Începe SAGA Festival. Ce artiști vor cânta în cele trei zile de petrecere

Festivalul durează trei zile și se desfășoară  în perioada 23-25 iunie  la Romaero, București, pe scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift.

Citește și:  Festivalul preparatelor din pește

Artiști români și internaționali vor întreține atmosfera la cote înalte astfel:

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Vineri, pe scenă vor urca: Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 9999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple.

Citeste si:  Situația actuală a celor cinci persoane aflate în submarinul care se îndrepta spre epava Titanicului. Ce se va întâmpla cu acestea, după ce aerul se va termina- kanald.ro

Citeste si:  Suferiti de tensiune mare? Recomandari de ceai pentru scaderea tensiunii

Citeste si:  Jador a dezvăluit cât de gravă este, de fapt, starea lui: "Nu-s pregătit să mă întâlnesc cu Dumnezeu"- wowbiz.ro

Citește și:  Sânzienele 2023. Ce nu se face în această zi? Tradiții și obiceiuri

Sâmbătă  sunt așteptați artiștii: Loreen, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați.

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Nicko McBrain se retrage din turnee după 42 de ani alături de Iron Maiden: ”A fost o călătorie incredibilă!”- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

Citește și:  Festivalul Florilor in Capitala

Festivalul se va încheia  duminică  cu: Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.

Sute de mii de persoane așteptate la SAGA Festival

Alături de artiștii prezenți la festival vor performa și DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și  artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.

Citește și:  Sighișoara, lăsată fără Festivalul Medieval

La prima ediție a festivalului au participat peste 135.000 de persoane, iar la a doua ediție au participat peste 150.000 de persoane. La ediția din acest an sunt așteptate peste 165.000 de petrecăreți.

Citește și:  VIDEO- Tradiție întreruptă: Festivalul Medieval din Sighișoara nu va avea loc anul acesta în urma respingerii listei de finanțare culturală de către Consiliul Local


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si