Sâmbăta lui Lazăr 2023. Sărbătoarea Sâmbăta lui Lazăr se prăznuiește cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Aceasta reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.
Duminica Floriilor este precedată de această sărbătoare. Sâmbăta lui Lazăr mai este cunoscută şi ca Moşii de Florii, atunci când se fac pomeniri pentru cei decedați. Se sărbătorește pe 8 aprilie 2023.
În Sâmbăta lui Lazăr, Biserica Ortodoxă sărbătorește o minune foarte importantă, săvârșită de Iisus Hristos în viața pământeană, învierea lui Lazăr. Acest eveniment religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Evanghelie, după Ioan, în Capitolul 11, versetele de la 1-45.
Sfântul Evanghelist Ioan povestea faptul că Lazăr, ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.
De asemenea, potrivit tradiției, Lazăr era fiul fariseului Simon.
Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta lui Lazăr 2023
În această zi este bine ca femeile să facă plăcinte, pe care să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc, pentru ca morții să nu revină pe pământ. De asemenea, se practică datina Lăzărelului, o practică ce amintește de un vechi zeu al vegetației, ce murea și renăștea la începutul fiecărei primăveri.
În zona sudică se merge cu Vaiul. Inițial, acesta a fost un imn religios.
Tradiția spune că fetele care purtau salcie și cântau din poartă în poartă, primeau ouă.Citește și: Duminica Floriilor 2023. Pe ce dată are loc sărbătoarea în acest an?
În această zi există obiceiul Cântecelor de Paști. În cântece se vorbește despre moartea și învierea lui Lazăr, o înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.
De asemenea, la miezul nopții, fetele fierbeau apă cu busuioc, cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. Duminică, de Florii, se spălau cu această apă și o aruncau apoi la un pom fructifer. Acest lucru le ajuta să aibă un păr frumos și bogat.
Rugăciunea care trebuie rostită în această zi
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!
Citește și: Când trebuie să te spovedeşti înainte de Paşte 2023?
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.