Sâmbăta Mare: La ce oră se merge la biserică pentru slujba de Înviere?

Slujba de Înviere are loc în Sâmbăta Mare și este cea mai importantă sărbătoare din Săptămâna Patimilor. Credincioșii merg la biserică pentru a asista la slujba de Înviere și pentru a lua lumină Sfântă adusă de la Ierusalim.

Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paștelui și este considerată zi de odihnă. Totodată, este ziua în care se prăznuiește îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și pogorârea Lui în iad, salvând neamul omenesc și scoțându-l din stricăciune. Iată când se merge la biserică pentru slujba de Înviere!

Sâmbăta Mare: când se merge la biserică?

În dimineața acestei zile, copiii și adulții merg, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și pentru a primi Sfânta Taină a Împărtășaniei.

Slujba de Înviere începe în bisericile din România, în fiecare an, aproape de miezul nopții, la 23:45. Potrivit tradiției, se sting toate luminile, iar preoții ies cu o lumânare aprinsă și ia candelă de la Sfânta Cruce, după care spun de trei ori "Veniți de primiți lumină!".

Toți credincioșii iau lumina de la preot și ies afară în fața bisericii, unde pe o masă pe care sunt așezate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse.

Slujba începe afară cu citirea evangheliei învierii (Matei XXVIII, 1-16). Preotul dă binecuvântarea pentru începutul utreniei „ Slavă Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, și toți cei prezenți cântă împreună cu preotul: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” (de trei ori). Preotul rostește apoi stihurile Paștilor, apoi ectenia mare, după care oamenii revin în biserică unde se continuă cu slujba utreniei și cu liturghia.

Citeste si: Prohodul Domnului 2022: Versurile complete

Potrivit unei tradiții străvechi, după ce iau lumină, credincioșii trebuie să meargă și la mormintele celor dragi pentru a le oferi și lor lumină și pentru a-i anunța că a venit Învierea Domnului.

De asemenea, se spune că nu este bine ca lumânarea de la Înviere să fie stinsă până acasă, unde credincioșii obișnuiesc să înconjoare locuința de trei ori pentru a îndepărta spiritele rele.

Se spune că este bine ca resturile de la lumânările aprinse la Înviere să fie păstrate. În vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprindere și rugăciune.

Urarea tradiţională de Paşte a creştin-ortodocşilor este „Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu „Adevărat a Înviat”. Aceste urări rămân valabile timp de 40 zile după Paşte, până la sărbătoarea Înălţării Domnului. Totodată, aceste urări sunt valabile și în momentul în care se ciocnesc ouăle roșii.

Superstiții în noaptea de Înviere

La fel ca multe alte sărbători creștine, noaptea de Înviere poartă o serie de superstiții. Printre cele mai cunoscute sunt:

  • În noaptea de Înviere se deschid cerurile, ard comorile pământului
  • Cine se va naşte de Paşte, când se trag clopotele, va fi un om norocos de-a lungul vieţii;
  • Se crede că sufletele celor care mor în Sâmbăta mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor;
  • Nu este bine să pui mâna pe sare, pentru că îţi vor asuda mâinile la vară;
  • Se crede că în cele trei zile de Paşte ard, în cer, nevăzute, trei candele mari.

Citeste si: Vinerea Mare 2022: E mare păcat să faci acest lucru


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...