1 din 3 | Sânziana a intrat prima pe țară la Rezidențiat Medicină Dentară 2025
2 din 3 | Sânziana a intrat prima pe țară la Rezidențiat Medicină Dentară 2025.
3 din 3 | Sânziana a intrat prima pe țară la Rezidențiat Medicină Dentară 2025. "Îmi doresc să rămân în România"
O tânără din Cluj, Sânziana Jecan, a obținut cea mai mare notă din țară anul acesta la rezidențiatul în Medicină Dentară. Performanța ei este cu atât mai impresionantă cu cât, ani de zile, Sânziana a făcut balet și dans, fiind convinsă că viața ei va aparține scenei.
Absolventă a UMF Cluj-Napoca, Sânziana Jecan a obținut cea mai mare notă dintre cei 1.950 de candidați din toată țara (un total de 935 de puncte). Tânăra clujeancă a confirmat în acest fel prestigiul academic al universității de la poalele Feleacului.
Performanța ei este cu atât mai impresionantă cu cât drumul spre stomatologie nu a fost unul previzibil, scrie StirideCluj.ro.
Ani de zile, Sânziana a făcut balet și dans, fiind convinsă că viața ei va aparține scenei.
Dar, la un moment dat, la sfatul mamei, care își dorise în tinerețe să devină medic, Sânziana a acceptat provocarea de a încerca. A descoperit rapid biologia, apoi chimia, apoi dorința de a lucra cu oamenii. Iar când a realizat că stomatologia îmbină știința, precizia, interacțiunea umană și arta, alegerea a venit firesc.
Pentru Rezidențiat a urmat o rutină de învățare strictă, ținută cu disciplină timp de un an, și un rezultat care a surprins chiar și profesorii.
Alegerea medicinei dentare a venit ca o decizie firească la un moment dat, pentru că a putut să îmbine știința, comunicarea și arta: "Întotdeauna am iubit chimia și biologia, dar în același timp mă atrăgea și interacțiunea cu oamenii.
În plus, am făcut dans și balet și arta a fost mereu o parte importantă din viața mea. Când am descoperit stomatologia, am realizat că îmbină perfect toate aceste pasiuni: chimia, biologia, interacțiunea cu oamenii și partea artistică. Sincer, nu mă mai văd făcând altceva. Mai demult îmi doream să fiu dansatoare sau balerină, dar acum știu că stomatologia e menirea mea", a explicat rezidenta pentru sursa citată.Sânziana a povestit și cum își vede viitorul profesional: "Îmi doresc să rămân în România, să lucrez inițial într-un cabinet privat, să învăț cât mai multe de la un mentor și, poate în viitor, să-mi deschid propriul cabinet. Vreau să fac lucrurile pas cu pas, să acumulez experiență și abia apoi să fac pași mai mari".