Sărbătoare cu cruce roșie în Calendarul ortodox pe 25 mai 2025! Ce prăznuim în această zi?

Este sărbătoare cu cruce roșie în Calendarul ortodox pe 25 mai 2025! Ce prăznuim în această zi?

În fiecare an, la data de 25 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu mare evlavie A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — o sărbătoare marcantă înscrisă cu cruce roșie în calendarul ortodox, care ne aduce aminte de istoria plină de curaj și sfințenie a celui ce a fost vocea care a pregătit venirea Mântuitorului.

Povestea capului tăiat al Sfântului Ioan Botezătorul

Din Sfânta Scriptură aflăm că pe vremea împăratului Irod, în timpul unei petreceri organizate cu ocazia zilei sale de naștere, s-a consumat un moment tragic: tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Motivul a fost o răzbunare veninoasă la adresa prorocului care îl mustrase aspru pe Irod pentru păcatul său — conviețuirea nelegiu­ită cu Irodiada, soția fratelui său.

Irodiada, cu o ură nemărginită, a manipulat-o pe fiica sa, Salomeea, să danseze în fața lui Irod și a oaspeților.

Dansul a fost pe placul împăratului, iar Salomeea, îndemnată de mama sa, a cerut drept răsplată capul Sfântului Ioan pe un platou. Irod, deși întristat, a acceptat porunca pentru a-și păstra cuvântul dat în public.

Calendar ortodox mai 2025

Calendar ortodox mai 2025

(sursa foto: patriarhia.ro)

Citește și: Tradiții de Înălțarea Domnului: De ce este bine să faci ouă roșii în această zi de mare sărbătoare

Trupul și capul Sfântului Ioan

Pentru a evita posibilitatea ca Sfântul Ioan să învie, Irod a permis să se îngroape doar trupul în Sevastia, în timp ce capul a fost ascuns cu mare grijă de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.

Potrivit tradiției, prima aflare a capului s-a petrecut când Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, a luat capul din curtea Irodiadei și l-a dus la Ierusalim, ascunzându-l într-un vas de lut pe Muntele Eleonului.

Aceasta este cunoscută drept prima aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Mai târziu, un bogat proprietar, impresionat de credința în Hristos, a devenit monah sub numele de Inochentie. În timp ce săpa pentru a-și construi o chilie, acesta a descoperit din întâmplare vasul cu capul sfântului. Cu evlavie, a cinstit moaștele și le-a îngropat la loc.

Citește și: Moșii de vară 2025: Tradiții și obiceiuri. Ce este bine să dai de pomană în această zi

A doua și a treia aflare a capului Sfântului Ioan

În vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, capul Sfântului Ioan a fost mutat prin doi monahi la Emesa, în Siria, unde un olar a păstrat cu grijă prețioasa relicvă. Episcopul Uranie al Emesei a așezat capul în biserica cetății în anul 453, marcând astfel a doua aflare.

Mai târziu, în timpul prigoanei împotriva icoanelor, capul sfântului a fost ascuns și îngropat la Comane.

Totuși, în anul 860, Sfântul Ignatie, în vremea împăratului Mihail, a adus cu evlavie capul la Constantinopol. Aceasta este cunoscută drept a treia și ultima aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită în fiecare an pe 25 mai.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...