Scandal sexual la Hollywood: Weinstein s-a retras. Compania lui face cercetari. Vedetele reactioneaza

Producatorul Harvey Weinstein, premiat cu Oscar pentru „Shakespeare in Love” (1998), care a fost acuzat recent de mai multe femei, intre care actrita Ashley Judd, de hartuire sexuala, si-a anuntat retragerea din activitate pe o perioada nedeterminata, timp in care compania lui va face o ancheta independenta. In plus, cateva vedete de la Hollywood si-au exprimat parerile in urma informatiilor aparute in presa despre cineast.

V.P., sâmbătă 07 octombrie 2017 , 18:16

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Copresedintele Harvey Weinstein s-a retras din activitatea sa la Weinstein Co, compania sa de productie de film, iar reprezentantii acesteia au anuntat cpa o investigatie va fi facuta in urma articolului aparut joi in New York Times, potrivit caruia producatorul ar fi hartuit sexual mai multe femei.

Consiliul de conducere al Weinstein Company a transmis ca ia „foarte in serios” acuzatiile aduse in articolul din NY Times, in care este specificat si faptul ca Weinstein ar fi facut intelegeri cu opt dintre femeile pe care le-ar fi hartuit pe parcursul a trei decenii, scrie Reuters.

Intre timp, mai multe organizatii si senatori au anuntat ca vor transfera donatiile facute lor de Harvey Weinstein catre grupuri care lupta pentru drepturile femeilor.

Reprezentantii Weinstein Company au spus ca o firma de avocatura va fi angajata sa faca o investigatie independenta.

Cat timp Harvey Weinstein, in varsta de 65 de ani, va lipsi, fratele lui, Bob, copresedinte, si David Glasser, COO, vor conduce compania.

NY Times a publicat joi un articol cu titlul „Decades of sexual harassment accusations against Harvey Weinstein” (Decenii de acuzatii de hartuire sexuala la adresa lui Harvey Weinstein) in care a fost inclusa si o declaratie a producatorului.

El isi cerea scuze pentru faptele sale: „Imi dau seama ca felul in care m-am purtat cu oamenii cu care am muncit in trecut a cauzat multa durere si, sincer, imi cer iertare pentru asta. Chiar daca incerc sa ma indrept, stiu ca am un drum lung de parcurs”.

Dupa aceasta, Weinstein a amenintat ca va da in judecata New York Times pentru defaimare.

Castigatoare a unui premiu Oscar, actrita Brie Larson a scris pe Twitter: „Ca de obicei, sunt alaturi de curajoasele supravietuitoare ale hartuirii si agresiunii sexuale. Nu este vina voastra. Va cred”.

„Femeile care au ales sa vorbeasca despre hartuirea lui Harvey Weinstein merita admiratia noastra. Nu este amuzant si nici usor. E curaj”, a scris Lena Dunham, creatoarea si protagonista serialului „Fetele/ Girls”.
 

Harvey Weinstein si fratele lui Bob au infiintat, in 1979, compania Miramax. in 2005, ei au vandut-o si au pus bazele The Weinstein Company.

Producatorul este casatorit cu designerul Georgina Chapman. intre filmele pe care le-a produs se numara „The English patient” (1996), „Malèna” (2000), „Gangs of New York” (2002), „Fahrenheit 9/11” (2004) si „Django Unchained” (2012).
 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si