Scandalul ia amploare. Replica Uber pentru taximetristi: "Serviciile noastre sunt 100% fiscalizate. Uber are o subsidiara inregistrata in Romania, platind taxe la bugetul de stat"

Uber este principala companie contra careia au protestat taximetristii din Piata Victoriei, iar subsidiara locala a companiei a trimis o pozitie oficiala in care spune ca serviciile sale sunt 100% fiscalizate si ca filiala locale plateste taxe la stat. Reamintim ca taximetristii spun ca cei de la Uber sunt "pirati" si cer guvernului sa dea o ordonanta de urgenta care sa duca la "eliminarea pirateriei din aceasta piata".

Author: A.L. miercuri 26 aprilie 2017 , 12:30

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Serviciile Uber sunt 100% fiscalizate - mii de soferi parteneri Uber sunt inregistrati ca PFA sau SRL si platesc taxe pentru veniturile generate prin intermediul platformei UBER. La randul sau, compania UBER are o subsidiara inregistrata in Romania, platind taxe la bugetul de stat.  Intre 75% si 80% din suma incasata de un sofer partener pentru o calatorie ii revine acestuia.

Pasagerii primesc o factura fiscala dupa fiecare cursa", spun cei de la Uber.

Romania a ajuns a cincea tara pentru UBER din Uniunea Europeana, dupa Anglia, Franta, Portugalia si Polonia. Asta arata deschiderea romanilor pentru servicii digitale si nevoia pentru mai multe optiuni de mobilitate urbana- argumente foarte puternice atat pentru autoritati, cat si pentru companiile din industrie de a incuraja inovatia digitala, mai spun cei de la Uber.

"Daca ritmul de crestere a serviciului se mentine, pana cel mai tarziu in 2020, Bucuresti ar putea fi primul oras din Europa Centrala si de Est cu uberPOOL, serviciul ce conecteaza oameni care merg in aceeasi directie si le permite sa imparta costurile calatoriei", se mai spune in comunicatul trimis de compania americana.

Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) spune ca  asteapta Ordonanta de Urgenta "care va elimina pirateria si toate activitatile neautorizate din Transporturi"

Mai exact confederatia cere sa se adopte un OUG pentru modificarea a doua articole din Legea 38/2003, "in asa fel incat activitatile neautorizate de transport sa fie sanctionate si aplicatiile de tip UBER sau ale altor platforme similare sa fie obligate sa se autorizeze, astfel incat sa functioneze legal, daca vor sa-si desfasoare activitataea in Romania". COTAR sustine ca pe piata transporturilor este haos si ii numeste "pirati" pe cei de la Uber si alte aplicatii de ride-sharing.

COTAR mai spune ca nu cere eliminarea Uber din piata, ci "intrarea in legalitate a acestor sisteme, ca si a tuturor celorlalate forme de transport care acum reprezinta concurenta neloiala".

Cei de la Uber spun ca si ei vor reglementare si adauga faptul ca CE  recomanda Romaniei si tuturor statelor membre sa incurajeze astfel de servicii. ¬Aceste noi modele de afaceri pot avea o contributie importanta la ocuparea fortei de munca si la cresterea economica din Uniunea Europeana, daca sunt incurajate si dezvoltate in mod responsabil. Interdictiile absolute si restrictiile cantitative asupra unei activitati constituie, in mod normal, o masura de ultima instanta. Ele ar trebui sa se aplice, in general, doar in cazul in care nu pot fi utilizate cerinte mai putin restrictive pentru a realiza un obiectiv de interes public legitim".


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si