Scene de groază la o mănăstire din Sri Lanka: 7 călugări budiști, printre care și un român, au murit după prăbușirea unui funicular. Alți 6 au fost răniți

Șapte călugări morți și șase răniți, printre victime și un român, în Sri Lanka.

Un grav accident a avut loc miercuri seară în Sri Lanka, după ce un funicular care transporta călugări budiști s-a prăbușit în gol. Șapte persoane au murit, iar alți șase au fost răniți. Printre victime se află și un călugăr budist român.

Scene de groază la o mănăstire din Sri Lanka: 7 călugări budiști, printre care și un român, au murit după prăbușirea unui funicular

Tragedia s-a petrecut la Na Uyana Aranya Senasanaya, o mănăstire budistă celebră pentru programele sale de meditație, situată în apropiere de localitatea Nikaweratiya, la aproximativ 125-130 de kilometri de Colombo, capitala economică a Sri Lankăi. Potrivit autorităților, cablul funicularului s-a rupt, iar cabina s-a prăbușit în gol, în timp ce transporta călugări către complexul monahal. „În cabină se aflau 13 călugări. Doi au reuşit să scape cu răni minore, însă alţi patru sunt în stare critică, iar şapte au decedat”,

a declarat pentru AFP un reprezentant al poliţiei.

Potrivit poliției, în momentul producerii accidentului, cabina era supraîncărcată. Din cei 13 călugări aflați în funicular, șapte au murit pe loc, iar alți șase au fost răniți. Doi dintre ei au suferit doar leziuni minore, însă patru sunt în stare critică și primesc îngrijiri medicale de urgență. Printre cei morți se află și trei străini, un român, un indian și un rus, ceilalți fiind cetățeni din Sri Lanka.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Citește și: Un bărbat găsit mort în toaleta unui fast food, la 30 de ore după ce intrase în restaurant. Familia acuză restaurantul „Ar fi putut fi salvat”

Mănăstirea Na Uyana, loc de reculegere pentru budiști din întreaga lume

Na Uyana Aranya Senasanaya este una dintre cele mai mari și mai renumite mănăstiri din Sri Lanka, atrăgând practicanți budiști din toate colțurile lumii.

Amplasată într-o zonă montană și împădurită, mănăstirea este recunoscută pentru retreat-urile de meditație și liniștea sa. Funicularul folosit de călugări este un mijloc de transport necesar pentru a parcurge terenul abrupt și dificil din jurul mănăstirii. Din nefericire, acesta a cedat miercuri seara, transformând un drum obișnuit într-o tragedie de proporții.

Citește și: Rezultatul șocant al necropsiei turistului de 23 de ani mort în vacanță în Bali. Familia a primit trupul fără inimă: „A fost ceva suspect. Cred că i s-a întâmplat ceva”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri