Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat în baia trenului Iași–București.
Un incident tragic a avut loc sâmbătă, într-un tren Interregio care circula pe ruta Iași–București. Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat în toaleta garniturii.
Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat în baia trenului Iași–București
Tânărul a fost descoperit de unul dintre controlori, la scurt timp după plecarea trenului din Gara Iași. În momentul în care acesta a observat că bărbatul nu mai reacționează, a alertat imediat șeful de tren.
Șeful de tren a sunat la 112 și a anunțat că un călător a fost găsit inconștient, spânzurat, în baia unui vagon. Trenul a fost oprit de urgență în gara Crasna, din județul Vaslui, pentru intervenția echipajelor de salvare și a polițiștilor, potrivit
Vremea Nouă.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD, care au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de medici, viața tânărului nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul acestuia.
Trenul a staționat mai bine de o oră în gara Crasna, timp în care polițiștii și procurorii au efectuat cercetări la fața locului, au făcut fotografii, au strâns probe și au discutat cu personalul trenului și cu martorii. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, unde urmează să fie efectuată necropsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare, iar, din primele informații, principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este aceea a sinuciderii.
Ancheta este în curs, pentru a fi clarificate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Citește și: O elevă de 12 ani a murit după ce a fost obligată să facă 100 de genuflexiuni la școală. Părinții sunt în stare de șoc