Cateva ore de la anuntul Marii Britanii privind iesirea din Uniunea Europeana, premierul Scotiei, Nicola Sturgeon, a declarat ca a inceput deja pregatirile pentru un nou referendum in vederea independentei de Marea Britanie, scrie SkyNews.
Sturgeon a subliniat ca „este inacceptabil din punct de vedere al democratiei” ca Scotia sa fie scoasa din UE împotriva „vointei sale”.
„Posibilitatea unui al doilea referendum trebuie sa fie pe masa si este pe masa”, a declarat premierul scotian.
„Vom începe sa pregatim legislatia necesara pentru organizarea unui nou referendum, când si daca cere Parlamentului”, a adaugat ea.
Sturgeon le-a dat asigurari cetatenilor UE din Scotia ca prezenta lor este apreciata.
62% dintre scotieni au votat pentru ramânerea în UE, iar 38% împotriva la referendumul de joi din Marea Britanie, scrie News.ro.

Sturgeon a subliniat ca „este inacceptabil din punct de vedere al democratiei” ca Scotia sa fie scoasa din UE împotriva „vointei sale”.„Posibilitatea unui al doilea referendum trebuie sa fie pe masa si este pe masa”, a declarat premierul scotian.

„Vom începe sa pregatim legislatia necesara pentru organizarea unui nou referendum, când si daca cere Parlamentului”, a adaugat ea.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Soția fostului finalist de la ”Puterea Dragostei”, Gabriel Vasiliu, ucisă în Olanda! Tragedia de nedescris a avut loc în timp ce fostul concurent se află după gratii- wowbiz.ro

Citeste si: Cine erau Denisa și Delia, cele două tinere ucise la Constanța pentru mașinile lor. „Șacalul” și iubita lui au fost arestați- antena3.ro

Sturgeon le-a dat asigurari cetatenilor UE din Scotia ca prezenta lor este apreciata.

62% dintre scotieni au votat pentru ramânerea în UE, iar 38% împotriva la referendumul de joi din Marea Britanie, scrie News.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si