Scrisoare către tinerii medici: „Vă adresez o rugăminte sub forma unei povești de viață”

Managerul Spitalului din Găești vrea să atragă tinerii doctori în oraș și a așternut pe hârtie povestea sa din anii de rezidențiat.

I.C., duminică 05 iulie 2020 , 19:33

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

„Medicina nu este o meserie ca oricare altă. Trebuie să fii cel mai bun. Altfel nu se poate. Să fii stăpân pe ce faci, pentru că atunci când tratezi un om de cele mai multe ori nu poţi fi uşor de înlocuit. Vă recomand să vă testaţi periodic capacităţile şi abilităţile. Vă îndemn să veniţi la Găeşti la spital. Aproape de Bucureşti. 80.000 de locuitori arondaţi. Eu sunt acolo manager, vă cumpăr ce va trebuie să munciţi, primiţi casă, bani de drum, un congres pe an, o revistaă şi o carte de specialitate, o să lucraţi într-o echipă mare şi frumoasă. Dar cel mai important este că o să va las să va dezvoltaţi că medici buni şi foarte buni. Vă las să zburaţi, să creşteţi că doctori. Nu mai sprijiniţi zidurile în spitalele mari. Nu aveţi cum să luaţi toţi posturi acolo. Gata, v-aţi format! Mulţumiţi profesorilor şi veniţi să va maturizaţi profesional. Vă asigur că o să aveţi tot ce va trebuie material şi mental pentru a va maturiza, pentru a creşte. O să mă întrebaţi, cine garantează asta! Eu, managerul spitalului orăşenesc Găeşti, Laurenţiu Belusica”, a scris managerul pe pagina sa de Facebook.

Salariile au crescut în ultimii ani, iar Spitalul din Găești a fost dotat cu aparatură performantă.

Spitalul este în căutare de medici din specialitățile: obstetrică – ginecologie, cardiologie, neurologie, anestezie terapie intensivă, medicină internă, pediatrie, epidemiologie.

Scrisoarea integrală a dr. Laurenţiu Beluşică către medicii tineri

„S-a scris mult despre medicina şi despre medici. Ştim. Toţi, am citit. As vrea însă, să vă adresez o rugăminte sub forma unei povesti de viata. Eu am fost un doctor norocos în viata profesionala. Am avut noroc şi am sigur în continuare. Sunt optimist de fel. Am fost obligat de regimul comunist sa stau practic cinci ani în stagiatura. Eram însă medic militar. Am avut noroc. Am ales sa mi petrec timpul mai mult în spital şi anume în secţia de chirurgie, atât cât am putut de mult. Am învăţat sa fac noduri şi sa examinez un pacient de la medici serioşi şi foarte buni: Vasile Palade, Popovici, Dimitriu, Petrescu, Baiesu, Olinic tatăl, cel cu doua specialităţi.

Ei m au adoptat şi mi au permis sa muncesc acolo. Le multumesc încă odată. Am fost voluntar practic. Dar am avut noroc, ca aveam salariu de la armata. Am ales sa muncesc fără sa ştiu ce ma aşteaptă în viata. Puteam sa stau într un cabinet de consultaţii şi azi eram un tânăr pensionar MAI. În 1990 sistemul mi a permis sa dau rezidenţiatul, dar abia la 29 de ani. Totuşi am avut noroc, alţi colegi au stat 10-12 ani. Azi, un medic poate sa intre în rezidenţiat şi la 24 de ani. Am avut noroc, dar am intrat al 21 lea din 2000 de candidaţi.

Şi primul la posturile M. A. I. Nu mi s a dat postul din spital. Când am întrebat mi s a răspuns ca nu ma privesc,, criteriile de promovare în MAI,,. Am plecat supărat sa mi fac rezidenţiatul într un mare spital bucureştean. Am avut noroc. Unde însă experienta de la spitalul judeţean Bacău îmi spunea ca ceva nu este în regula. Nu se ocupa nimeni de mine, nu ma învaţă nimeni nimic. După două luni eram mai prost decât venisem. Ieşind într o zi din spital, la ora zece ca nu aveam ce face, ma întâlnesc cu îngerul meu păzitor, omul care ma lasase la spitalul Polizu în urma cu vreo şapte ani sa asist prima şi singura naştere din viata mea, era băiat.

Citeste si: VIDEO| Terorizați de viituri: Sute de gospodării au fost inundate. Oamenii sunt disperați

Doamna doctor Mihaela Dura Trailescu, va mulţumesc pentru ca atunci mi aţi spus,, încearcă la Cantacuzino,, Da , am avut noroc sa o reîntâlnesc, am plecat încolo. La Cantacuzino am fost întâmpinat ostil de către profesorul Dan Rădulescu şi Ion Vereanu. Nu o sa uit, dar i am iertat de mult. Mi au spus ca le pare rău, dar au deja 17 rezidenţi. Urăsc sincer aceasta cifra, sa nu o pronunţaţi în fata mea. Dar am avut noroc, căci după câteva secunde profesorul Rădulescu a spus textual fraza care mi a schimbat destinul: ,, Auzi, Ioane? Las l sa vina ca pleacă singur peste trei luni!,, Am avut noroc. Dar îmi trebuia post în spital, vroiam sa ies din armata care, ca medic ma tradase şi pentru asta nu o iert, pentru ca mi a tăiat aripile şi mi le a si arătat pe asfalt.

M am înscris la concurs la un alt mare spital bucureştean. Dar nu era pentru mine postul. Am aflat după examen. Dar am avut noroc. După sase luni, trecând pe culoar pe lângă mine profesorul Dan Rădulescu, pe care îmi place sa l numesc mentorul meu, mi a spus :,, sa pui mana sa înveţi ca o sa scot un post de asistent aici,, Nu am înţeles bine ce a spus si l am întrebat pe Profesorul Vereanu, al cărui rezident eram. Cu eleganta cunoscuta şi remarcabila m a lămurit. Ii mulţumesc. Am avut noroc, da, dar nu vreţi sa ştiţi de câte ori am plâns în toaleta, de câte ori am strâns din dinţi, de care ori am fost certat, de cate ori am greşit. Profesorul Rădulescu a fost însă smecher. Mi a spus: eu nu sunt o persoana foarte agreata de mai marii zilei, o sa fiu pensionat repede. O sa ramai fără mine.

O sa fi singur. Învaţă bine, operează mult, fa poze clinice, scrie, fa ţi doctoratul, fa de toate. Sa fii util. Sa aibă nevoie de tine. Am avut noroc. Dar nu vreţi sa ştiţi ce munca a însemnat asta. Uitaţi va pe CV meu. Puteam mai mult sigur, dar atât am reuşit. Însă asa am făcut. Au mai trecut peste mine încă trei profesori universitari. Profesorul Radu, Profesorul Vereanu şi Profesorul Pătraşcu, actualul şef al clinicii, cărora le mulţumesc. Întrebaţi ma ce înseamnă să munceşti peste 20 de ani sub patru profesori universitari. Da, va spun la o bere, altfel nu pot, dar am avut noroc. Am devenit conferenţiar universitar. Am învăţat şi m am format cam asa cum ma vedeţi azi.

Am noroc, dar am muncit. Eram la o răscruce. Eram doi de aceeaşi vârstă în clinica. Era o problema. Dar am avut iar noroc. Rectorul de atunci Profesorul Popa Florian, căruia ii mulţumesc pentru multele lucruri pe care mi le a spus atunci şi cu alte ocazii, mi a sugerat sa plec la Gerota ca medic militar şef de secţie. Am avut noroc. Am acceptat provocarea. Am plecat şi nu mi a părut rău. A fost o experienta frumoasa, am continuat sa formez oameni, am lăsat acolo un şef de secţie cu siguranţă mai bun ca mine, pe care alţi şefi de clinica l au refuzat, (alta poveste,) asa cum e firesc şi progresist în viata. Am refuzat sa ma reîntorc la Cantacuzino. Eram asa, oarecum încruntat. Am acceptat provocarea de la Călăraşi. Director medical. Am învăţat multe. Am avut noroc.

Citeste si: Nelu Tătaru, semnal de alarmă: „Există riscul ca numărul cazurilor să crească”

A fost o experienta deşi a fost un rezultat ambiguu, dar am greşit şi eu pentru ca m a luat valul şi am amestecat politica în medicina. Nu trebuia. Am candidat la funcţia de rector chemat fiind de oamenii care doreau sa l schimbe pe fostul rector. Nu conta cu cine. Au fost însă putini şi nu au reuşit. M a costat postul din învăţământ. Am fost îndepărtat. Mi a părut rău doar pentru studenţii care ştiu ca apreciau cursurile mele. Vorbeam liber doua ore despre orice subiect din specialitatea mea. De dragul studenţilor am predat şi la Piteşti. As preda şi acum cu placere, chiar şi gratuit, dar nu ma vrea nimeni de frica UMF-ului. E păcat pentru studenţi, eu pot sa spun ca am noroc şi sunt bine. În UMF nu sunt mulţi profesori care sa vorbească liber la cursuri. Ii numeri pe degete.

În ziua când m am întors in Bucureşti definitiv de la Călăraşi, m am oprit la spitalul privat Victor Babeş, sa l salut pe domnul profesor Calistru. Fără alt motiv. Am avut noroc iar. Mi a propus sa conduc secţia de chirurgie, deşi era încă angajat al UMF cu un rector care mie îmi era ostil. L am considerat un act de curaj al domniei sale, pentru care ii mulţumesc. În cel mai cumplit de rău, pana acum, moment al vieţii mele profesionale şi personale managerul spitalului Nicolae Malaxa din Bucureşti, m a luat şef de secţie. Ii mulţumesc. Am avut noroc. Când am plecat manager la Găeşti ştiu ca l am încurcat, dar m a sprijinit. Am avut noroc. Mi am urmat cursul după interesul meu de definitivare al maturităţii profesionale.

V am spus povestea aceasta pentru ca am vrut sa va dau un exemplu de viata profesionala. Sa va indemn sa va realizaţi profesional. Sa fiţi voi cei mai buni, sa plecaţi de la mai mult decât am plecat eu şi sa fiţi mai buni. Medicina nu este o meserie ca oricare alta. Trebuie sa fii cel mai bun. Altfel nu se poate. Sa fii stăpân pe ce faci, pentru ca atunci când tratezi un om de cele mai multe ori nu poţi fi uşor de înlocuit. Va recomand sa va testaţi periodic capacităţile şi abilităţile. Când am fost în Anglia nimeni nu ma întreba nimic.

Spuneau toţi aceeaşi placa: "ştiu tot, am văzut CV" Nu o mai lungesc degeaba. Va indemn sa veniţi la Găeşti la spital. Aproape de Bucureşti. 80000 de locuitori arondaţi. Eu sunt acolo manager, va cumpăr ce va trebuie sa munciti, primiţi casa, bani de drum, un congres pe an, o revista şi o carte de specialitate,o sa lucraţi intr o echipa mare şi frumoasa. Dar cel mai important este ca o sa va las sa va dezvoltaţi ca medici buni şi foarte buni. Va las sa zburaţi, sa creşteţi ca doctori. Nu mai sprijiniti zidurile în spitalele mari. Nu aveţi cum sa luaţi toţi posturi acolo.

Gata v aţi format! Mulţumiţi profesorilor şi veniţi sa va maturizati profesional. Va asigur ca o sa aveţi tot ce va trebuie material şi mental pentru a va maturiza, pentru a creste. O sa ma întrebaţi, cine garantează asta! Eu, managerul spitalului orasenesc Găeşti, Laurenţiu Belusica!”

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si