Ce produse s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului. Rata inflației scade ușor

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la fasole și fructe proaspete

(Sursa foto: CaransebesOnline.ro)

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august a acestui an, de la 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari scumpiri de la începutul anului au fost înregistrate la fructele proaspete (15,7%), fasole (15,2%), citrice (13,1%), iar ieftiniri au avut loc la combustibili (9%), cartofi (7%) și ouă (4,3%).

Prețurile au explodat de la începutul anului la transportul aerian (plus 28%), în contextul pandemiei și al crizei economice, dar s-au redus la curentul electric și la gazele naturale (2-3 procente).

Citeste si: Percheziţii la clanul lui Sile Pietroi: 3 persoane, arestate

Rata inflației, scădere imperceptibilă

"Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019- august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018- august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%", se arată în comunicatul INS.

Citeste si: Pandemia face ravagii în India. Un nou record zilnic de infectări- aproape 96.000 de cazuri

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

Citeste si: Detalii terifiante despre ultimele momente din viața tatălui Mădălinei Manole

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Citeste si: Episcopul Huşilor, Ignatie, infectat cu coronavirus

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore.

Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente. 


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri