
Marcel Ciolacu
Salariul minim din România va fi calculat după o nouă fomulă. Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu, înainte de sedința de Guvern.
Înainte de ședința de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat modificarea formulei de calcul a salariului minim din România. Ce se va schimba?
Se schimbă formula de calcul a salariului minim din România
Marcel Ciolacu a declarat că formula de calcul a salariului minim din România urmează să fie schimbată. Premierul a declarat că Guverul urmează să adopte un mecanism de actualizare a salariului minim în funcție de productivitatea muncii.
„ Adoptăm și mecanismul de actualizare a salariului minim în funcție de rata inflației și productivitatea muncii, mecanism de calcul european asumat prin PNRR. Evoluția salariului minim devine mult mai predictibilă. Această formulă a fost stabilită anul trecut împreună cu partenerii sociali”, a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.
Citește și: "Ai zburat cu Nordis, zboară din funcție" Marcel Ciolacu, prima reacție despre demisie
Noul proiect normativ prevede ca salariul minim brut pe țară garantat în platăsă se stabilească și să se actualizeze cu evoluția ratei inflației și cu evoluția productivității muncii prognozate, potrivit unei formule de calcul. Astfel, în situația în care raportul dintre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prognozat aplicând formula și câștigul salarial mediu brut lunar este mai mic de 52%, se negociază în cadrul Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social într-o marjă cuprinsă între rezultatul formulei și evaluarea gradului de adecvare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de nivelul orientativ de 47%-52% al ponderii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în câștigul salarial mediu brut.
„În aplicarea procedurii susmenționate, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarităţii Sociale are ca atribuții, pe de o parte stabilirea, implementarea, monitorizarea și evaluarea mecanismului de stabilire și actualizare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, și pe de altă parte, prezentarea Raportului anual privind actualizarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată realizat de instituția mai sus menționată și înaintarea recomandării ministerului către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social în vederea stabilirii și actualizării valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În cadrul acestui proces, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarităţii Sociale va beneficia de expertiza unei instituții de cercetare specializate în analiza și evaluarea de impact a politicilor din domeniul pieței muncii, contractată în condițiile Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare sau în condițiile Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr.1266/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind contractarea, finanțarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor din planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare ”, se arată în documentul citat, potrivit adevărul.ro.