Se spală rufe azi, pe 1 octombrie 2025, de Acoperământul Maicii Domnului?

Află dacă spală rufe azi, pe 1 octombrie 2025, de Acoperământul Maicii Domnului!

Pe 1 octombrie 2025, credincioșii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare în calendarul ortodox cu cruce roșie, ceea ce înseamnă că este o zi de mare însemnătate. Potrivit tradiției, în această zi Maica Domnului este cinstită ca ocrotitoare și grabnic ajutătoare a celor care se roagă cu credință.

Sărbătoarea amintește de minunea petrecută în secolul al X-lea, la Constantinopol, când Maica Domnului s-a arătat credincioșilor în biserica din Vlaherne și i-a acoperit cu omoforul său, ca semn al ocrotirii.

Din acest motiv, ziua de 1 octombrie are o încărcătură spirituală aparte și este respectată cu evlavie.

Se spală rufe pe 1 octombrie 2025?

Tradiția populară și rânduiala bisericească spun că nu este bine să speli rufe, să faci curățenie sau alte treburi casnice în această zi. Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, creștinii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, să se roage și să evite munca fizică.

Spălatul rufelor, călcatul sau alte activități gospodărești se consideră a fi lipsă de respect față de praznic.

Se spune că cei care nu țin cont de această rânduială riscă să aibă necazuri sau să nu se bucure de ajutorul Maicii Domnului în momentele de cumpănă. În schimb, cei care cinstesc sărbătoarea prin rugăciune și fapte bune primesc binecuvântare și ocrotire.

Citește și: Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pe 1 octombrie, de Acoperământul Maicii Domnului: Aduce sănătate și spor în casă

Ce este bine să faci în această zi sfântă?

În loc de treburile casnice, creștinii sunt îndemnați să:

  • participe la Sfânta Liturghie,
  • aprindă o lumânare în cinstea Maicii Domnului,
  • se roage pentru sănătate și liniște în familie,
  • ofere pomană celor aflați în nevoie.

Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri