Se taie alocaţiile şi ajutoarele sociale! Românii sunt afectaţi grav

Alocaţiile acordate în sistemul austriac ajung chiar şi până la 233 de euro pe lună pentru un copil, iar proiectul legislativ votat prevede ca alocaţia să coboare la 85 de euro pentru un copil ce locuieşte în România.

E. V., joi 25 octombrie 2018 , 16:49

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Legea privind ajustarea alocaţiilor copiilor care aparţin lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor a primit aviz pozitiv în Parlamentul de la Viena.

Conform Agerpres, alocaţiile copiilor urmează să fie ajustate în funcţie de traiul vieţii din ţările de origine, iar pentru copiii din România acest lucru o să provoace o diminuare a ajutoarelor sociale. Pe de altă parte, proiectul prevede o creştere a alocaţiilor în cazul ţărilor cu un cost de viaţă mai ridicat, cum ar fi Olanda.

Alocaţiile acordate în sistemul austriac ajung chiar şi până la 233 de euro pe lună pentru un copil, iar proiectul legislativ votat prevede ca alocaţia să coboare la 85 de euro pentru un copil ce locuieşte în România.
 

sursa foto: Antena 1 

Te-ar putea interesa si