
Sebastian Burduja: „Facturile nu vor exploda, nu vor bubui” Românii se tem că vor scoate mult mai mulți bani din buzunar de la 1 iulie
Ministrul Energiei oferă asigurări pentru români și spune că facturile nu o să crească dramatic după liberalizarea pieței, începând cu 1 iulie.
„Plafonarea şi compensarea facturilor au adus consumatorilor casnici din România, de trei ani, al patrulea cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din UE. Date Eurostat, date publice. Restul poveştilor sunt doar zgomot, ştiri false şi/sau alarmiste. După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi. Facturile nu vor 'exploda', nu vor 'bubui'. Şi nici nu se putea face în doi ani ceea ce nu s-a făcut de 30 de ani.
Citește și: De ce a suspendat SUA programul Visa Waiver pentru România. Emil Hurezeanu: „Știm care sunt criteriile”
Burduja: „Nu putem permite subminarea securităţii noastre energetice”
Buduja a precizat că România a redus semnificativ emisiile de CO2 între anii 1990-2022. De asemenea, acesta a mai spus că energia din țară trebuie să fie sigură, ieftină şi curată.
„Avem nevoie de energie verde, pentru care am obţinut peste 10 miliarde EUR din fonduri nerambursabile (parcuri solare, eoliene, baterii, investiţii în reţele), dar şi de energie în bandă (hidro, nuclear, gaz, cărbune). Avem nevoie de fiecare MW. În context, reţineţi aceste cifre: România a redus emisiile CO2 cu 77% între 1990 şi 2022, cel mai mult din UE. Majoritatea din sectorul energetic. România are cele mai mici emisii CO2/capita din UE, după Suedia, iar UE contribuie cu doar 4,8% din emisiile globale.
Anul trecut, am pus în funcţiune peste 1250MW grupuri noi- cât în precedenţii opt ani la un loc. Anul acesta, planul este pentru peste 2500MW. Fiecare MW nou înseamnă şansa românilor şi companiilor româneşti de a avea facturi mai mici, deci o energie mai ieftină. Şi şansa României de a-şi consolida independenţa energetică”, a scris Burduja.