UPDATE- Sebastian Vlădescu s-a predat vineri, la o secţie de Poliţie din Capitală, urmând să fie încarcerat.

„Admite apelurile declarate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019(...)

aplică inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare”, este sentinţa definitivă pronunţată, vineri, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: Bărbat arestat preventiv după ce a falsificat permise de conducere şi atestate profesionale

„Cauza are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005-2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora, în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate”, a transmis DNA, în noiembrie 2019, odată cu trimiterea dosarului în instanţă.

Potrivit procurorilor, activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape.
Prima etapă – în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuţ şi cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

Mită de 2 milioane de euro

În schimbul, acestor sume, inculpaţii au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi, astfel:

- O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii;

Citeste si: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport- wowbiz.ro

- Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia.

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro.

A doua etapă – În cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcţia de ministru

de finanţe), Constantin Dascălu şi Cristian Boureanu.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

Citește și: Darius Vâlcov a fost arestat în Italia. Fostul ministru s-a predat autorităților și va petrece 6 ani în spatele gratiilor

În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora.

Citeste si: Teoria Ștefaniei cu privire la descalificarea iubitului ei din Casa Iubirii. “Este cineva.”- kfetele.ro

Citeste si: Vichi Raileanu a devenit mamă pentru a doua oară: "Suntem cei mai fericiți din lume”- radioimpuls.ro

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuţiei sale la activităţile infracţionale, a încheiat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de instanţa de judecată.

Potrivit procurilor, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizarea circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe, etc.), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Cu privire la sumele primite de intermediarii denunţători în cauză (389.531,7 euro pentru prima etapă, respectiv 929.535 de euro pentru a doua etapă), s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea confiscării acestor sume.

Citește și: DIICOT Oradea: Percheziții la un bărbat bănuit de trafic de droguri de risc

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore şi pentru identificarea bunurilor deţinute de inculpaţi pe teritoriul altor state, Direcţia Naţională Anticorupţie a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicţii (Austria, Elveţia, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania şi Bulgaria).


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si