Secretarul Apărării SUA a trimis informații secrete pe un grup în care se aflau soţia, fratele şi un avocat. Pete Hegseth a dat detalii despre loviturile SUA din Yemen

pete hegseth, pentagon, donald trump

Secretarul Apărării SUA a trimis informații secrete pe un grup în care se aflau soţia, fratele şi un avocat. Pete Hegseth a dat detalii despre loviturile SUA din Yemen

(Sursa foto: Profimedia)

Pete Hegseth a transmis informații private în cadrul unui chat de pe Signal. La conversație au luat parte soția și fratele său, dar și un avocat personal.

Secretarul apărării din Statele Unite a divulgat informații cu privire la orele de zbor pentru avioanele F/A-18 Hornet. Aparatele de zbor îi țintesc de rebelii houthi din Yemen, notează The New York Times, care citeză mai multe surse care cunosc situația.

Planurile de atac ar fi aceleași pe care le-a transmis și pe un alt chat Signal, tot în ziua respectivă, atunci când l-a inclus din greşeală pe redactorul-şef de la publicaţia The Atlantic.

Citește și: Vladimir Putin nu mai ține cont de "acordul cu Trump". Undă verde pentru distrugerea rețelei energetice a Ucrainei

Pete Hegseth, din ce în ce mai controversat după ce a fost numit la Departamentului Apărării: „Este greu de crezut că va mai rămâne mult timp în funcție”

În timp ce fratele lui Hegseth, Phil, şi Tim Parlatore, avocatul său personal, lucrează la Pentagon, soția secretarului apărării nu este angajată a departamentului.

Chiar și așa Jennifer, care a fost producătoare la Fox News, a călătorit cu Hegseth în străinătate, decizie care a fost criticată, având în vedere că aceasta l-a însoțit la întâlniri foarte sensibile cu liderii internaționali.

Greșelile pe care Pete Hegseth le-a făcut de când se află în funcție ar putea să îl coste. Potrivit fostului său purtător de cuvânt, Pentagonul este într-un „haos total”, iar zilele lui Hegseth ca secretar la Apărare ar fi numărate.

John Ullyot a demisionat de la Pentagon în cursul săptămânii trecute și spune că întregul departament este în colaps. Între timp, trei funcționari de rang înalt au fost concediați de Pentagon.

„Hegseth prezidează acum o epurare ciudată și derutantă. Mai multe concedieri ar putea urma, conform zvonurilor din clădire”, care l-a lăsat fără consilieri seniori, a scris Ullyot.

Între timp Hegseth este anchetat de inspectorul general al Pentagonului pentru informațiile pe care le-a dezvăluit despre loviturile din Yemen.

„Clădirea este în dezordine sub conducerea lui Hegseth. Disfuncția este acum o distragere majoră a atenției pentru președinte – care merită mai mult de la conducerea sa superioară.(...) Este greu de crezut că secretarul Apărării, Pete Hegseth, va mai rămâne mult timp în funcția sa”, a mai scris John Ullyot duminică, într-un articol de opinie din POLITICO Magazine.

Citește și: VIDEO Morți și răniți în Vinerea Mare după atacurile brutale ale Rusiei în Ucraina. "Un om de afaceri venise să cumpere cozonaci pentru Paște"


Editor web
Îți Recomandăm Și...