Secretul de pe bilețelul lăsat de Ilie Bolojan lui Nicușor Dan a fost dezvăluit. Ce i-a transmis președintelui: "Trebuie să confirmi respectul"

Nicușor Dan&Ilie Bolojan

(Sursa foto: Hepta&Shutterstock)

După ce Ilie Bolojan i-a predat lui Nicușor Dan mandatul de șef al statului, i-a lăsat și un bilețel în care îi amintea un eveniment important din istoria României.

Invitat la un post de radio, Ilie Bolojan a dezvăluit ce i-a scris pe bilețel lui Nicușor Dan.

Citește și: Cătălin Predoiu și Bogdan Ivan anunță investiții majore în Salina Praid și în infrastructura calamitată. Plan de salvare cu fonduri de sute de milioane de lei

Ilie Bolojan către Nicușor Dan: "Trebuie să confirmi respectul" 

Pe bilețelul pe care i l-a lăsat lui Nicușor Dan, Ilie Bolojan îi amintea de performanța României la Jocurile Olimpice din 1976, când Nadia Comăneci a obținut 10 pe linie.

Ilie Bolojan i-a transmis actualului președinte să nu uite de acest eveniment, pentru că trebuie respectat. Fostul președinte interimar a declarat că performanța campionilor români trebuie respectată și celebrată corespunzător.

Citește și: Nicușor Dan, alături de oamenii din Praid. Ce a decis după ce a văzut dezastrul provocat de inundații: "Nu vom închide ochii în fața neglijenței"

"Nadia mi-a spus: anul viitor se împlinesc 50 de ani de la nota 10 pe care am luat-o, cred că în iulie.

Și am promis că o să îi las viitorului președinte o notă, ca să nu uite că la 50 de ani de la această performanță să primească tot o formă de respect din partea țării noastre. Când ai campioni de geniu, ca Nadia Comăneci sau Simona Halep, nu te duci să te bagi în poze cu ei. Locul tău este unde trebuie să fie, trebuie să confirmi respectul și să nu fii ca un scai pe pantalonii oamenilor care au făcut ceva", 
a
declarat Ilie Bolojan, în cadrul unei emisiunii la radio, potrivit fanatik.to.

Nadia Comăneci a fost prima gimnastă care a obținut un scor perfect de 10 la Jocurile Olimpice. Performanța sportivei din 1976 a plasat România pe harta sportului mondial. 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri