Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei.
"Lumea noastră are mari probleme", "Suntem blocați într-o disfuncție globală colosală", "Lumea noastră este în pericol și paralizată", sunt mesajele extrem de grave transmise de Antonio Guterres.
Our world is in big trouble.
Let’s develop common solutions to common problems — grounded in goodwill, trust, and the rights shared by every human being.
Let’s work as one, as a coalition of the world.As united nations. pic.twitter.com/roRwCwUoay — António Guterres (@antonioguterres) September 20, 2022
Marți și miercuri, 20-21 septembrie, are loc la New York a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU, a cărei temă este „Soluții prin solidaritate, sustenabilitate și știință”.
Ce a transmis Antonio Guterres. "Comunitatea internațională este paralizată"
"Criza puterii de cumpărare se dezlănţuie, încrederea se fărâmiţează, inegalităţile explodează, planeta noastră arde", şi cu toate acestea "suntem blocaţi de o uriaşă disfuncţie mondială", a remarcat Antonio Guterres în deschiderea reuniunii
Citeste si: Klaus Iohannis, discurs în Adunarea Generală a ONU de la New York
"Aceste crize ameninţă viitorul însuşi al umanităţii şi destinul planetei noastre", a subliniat el. "Să nu ne facem iluzii. Suntem pe o mare agitată. O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont", a atenţionat secretarul general al ONU.
În pofida acestor pericole, comunitatea internaţională este "paralizată", a denunţat acesta, evocând "ameninţarea unor divizări periculoase între Vest şi Sud".
"Divizările geopolitice subminează activitatea Consiliului de Securitate, subminează dreptul internaţional, subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice", a explicat Guterres, insistând că "nu putem continua aşa".
"Comunitatea internaţională nu este pregătită sau dispusă să abordeze marile provocări ale epocii noastre", a constatat secretarul general al ONU, avertizând că "nicio provocare globală majoră nu poate fi reglementată de o 'coaliţie a celor doritori'''.
''Avem nevoie de o coaliţie a lumii", a conchis Antonio Guterres.Watch live as the #UNGA General Debate gets underway.
— United Nations (@UN) September 20, 2022
Follow all the action & get information on the list of speakers here: https://t.co/aXqV1vYIJc https://t.co/P7Ru8bLYDw
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.