Serena Williams este insarcinata si va reveni in circuit in 2018
Agentul Serenei Williams, Kelly Bush Novak, a confirmat, in noaptea de miercuri spre joi, ca jucatoarea este insarcinata si va reveni in circuitul WTA in 2018, informeaza L'Equipe.
"Ma bucur sa pot confirma ca Serena Williams este insarcinata si va naste in aceasta toamna. Ea nu va mai juca in acest sezon, dar va reveni in 2018", spus Kelly Bush Novak intr-un e-mail trimis agentiilor de presa din Statele Unite ale Americii.
Sportiva a postat o fotografie in care apare din profil intr-un costum de baie galben si in care are burta putin rotunjita. La poza apare comentariul "20 de saptamani". Dupa doar cateva minute, Serena Williams a sters postarea.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Williams, in varsta de 35 de ani, este logodita si urmeaza sa se casatoreasca cu Alexis Ohanian (33 de ani), co-fondatorul retelei de socializare Reddit.
Serena Williams nu a mai jucat in circuitul WTA de la sfarsitul lunii ianuarie, dupa ce a castigat Australian Open.
Ea a obtinut al 23-lea titlu de Grand Slam din cariera si a depasit recordul stabilit de Steffi Graf, de 22 de titluri.
Jucatoarea americana nu a participat la turneele de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells si Miami, anuntand ca este accidentata la genunchi.