Incidentul a avut loc îm orașul italian Trento, unde bărbatul locuia și muncea, în noaptea de marți spre miercuri.
Serghei Oprea a rămas să lucreze până târziu în noaptea de marți spre miercuri, 20 august 2025. La un moment dat, atelierul în care își desfășura activitatea cizmarul originar din Republica Moldova a fost cuprins de flăcări.
Focul a izbucnit cu puțin timp înainte de miezul nopții și a mistuit rapid întreaga încăpere. Nu a mai fost cale de scăpare pentru Serghei, care a fost găsit carbonizat de pompierii care au intervenit la fața locului.
Citește și: „Copiii nu ni-i aduce nimeni înapoi”. Părinții tinerilor uciși la 2 Mai reacționează după sentința primită de Vlad Pascu: „Peste 3 ani îl vom vedea pe străzi. Nici Sebi, nici Roberta nu se vor mai bucura de ce le putea oferi viața”
Salvatorii s-au luptat ore întregi cu flăcările. Cunoscuții lui Serghei sunt în stare de șoc: „Era un mare lucrător, petrecea multe ore în atelier, zi și noapte”
Incendiul a fost întreținut și amplificat rapid de materialele inflamabile care se aflau în atelier, precum pantofi, genți, adezivi și solvenți, notează TGCOM24. Intervenția pompierilor a fost foarte dificilă. Salvatorii au lucrat până dimineață pentru a stinge focul și a îndepărta dărâmăturile provocate de incendiu.
Pentru a se evita o altă tragedie și pentru că exista posibilitatea ca flăcările să se extindă, două apartamente care se află deasupra magazinului au fost evacuate.
Locatarii au trăit clipe de panică atunci când au văzut fumul gros.„Am văzut o coloană de fum ridicându-se, apoi flăcările și explozia unor spray-uri folosite probabil la lucru. Am ieșit imediat și am așteptat sosirea echipelor de intervenție”, a povestit Sara. Femeia îl cunoștea pe Serghei, pe care l-a descris drept un om discret, dar prietenos.
Comunitatea locală este șocată de moartea violentă a lui Serghei Oprea.
Vecinii și clienții săi spun că era un om foarte muncitor și bun.„Era un mare lucrător, petrecea multe ore în atelier, zi și noapte”, au povestit comercianți din zonă.
„Era o persoană minunată, generoasă și empatică. Ne cunoșteam de ani de zile și uneori colaboram, ne recomandam clienții unii altora”, a spus și Karim Overghemmi, prieten și coleg de breaslă cu victima.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a determina cauza exactă a incendiului.