1 din 2 | Sfântul Stefan 2021: Tradiţii şi obiceiuri pentru a treia zi de Crăciun
2 din 2 | Sfântul Stefan 2021
Sfântul Stefan 2021 se sărbătoreşte, ca în fiecare an, în a treia zi de Crăciun. Iată ce tradiţii şi obiceiuri se respectă în această zi! De ce trebuie să meargă finii la naşi?
Sfântul Ștefan este praznuit de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 27 decembrie. Conform Noului Testament, Ștefan se trăgea din Ierusalim și avea origini iudeice. De asemenea, Sfântul Ștefan este recunoscut că fiind primul martir creștin care a fost condamnat de către autoritățile Iudaice. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, să îl urmeze pretutindeni și să ia parte la faptele și minunile sale. Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon, funcție care prevedea că el să îi conducă pe diaconi.
Tradiţii de Sfântul Ştefan 2021
O veche tradiţie, împlinită în ziua praznicului Sfântului Ștefan, se referă la icoana care-l înfăţişează pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.
Citeste si: Calendar ortodox 2022: Sărbătorile religioase din fiecare lună
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde.
În ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie. Tot în ziua de Sfântul Ștefan se spune că este bine să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar și pentru sporul casei.
Ca semn al iubirii, prețuirii și respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ștefan este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.
Citeste si: Sfantul Stefan, primul martir crestin, serbat in a treia zi dupa Nasterea Domnului
Cine a fost Sfântul Ștefan
Sfântul Ștefan a fost considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnat la moarte de autorități, iar potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli
pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon.
Legenda Sfântului Ștefan
Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Isus din Nazaret. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: "Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: "Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". El a fost dus înafara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir- primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.
Ce nume se sărbătoresc de Sf. Ştefan 2021?
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, peste 276 de mii de români poartă numele de Ştefan. Alte nume derivate des întâlnite sunt Istvan, Fănel, Fănică, Ştefănel, Ştefănuţ sau Fane. În ceea ce priveşte femeile, peste 120 de mii au fost botezate cu nume derivate din Ştefan, precum Ştefania, Ştefana, Fanica, Fănuţa şi Fana.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.