Lucia, soție și mamă, a fost sfâșiată de o haită de câini în preajma casei din Italia
Lucia, o femeie în vârstă de 59 de ani, a fost ucisă de o haită de câini în preajma locuinței pe care o avea în zona de munte Trivigno, regiunea Basilicata din Italia.
Moartea Luciei, o italiancă de 59 de ani, i-a șocat pe toți cei care au cunoscut-o. Familia și prietenii vor dreptate, iar locuitorii din zona unde a avut loc tragedia, care acum se tem de un sfârșit asemănător, vor ca autoritățile să intervină și să ridice haita de câini.
Filmul tragediei din Trivigno
Sâmbătă, pe 25 aprilie, Lucia și-a dat ultima suflare. A murit sfâșiată de câini în preajma locuinței pe care o avea în Trivigno, locul unde a copilărit. În vârstă de 59 de ani, mamă și soție, femeia nu a avut nicio șansă de supraviețuire în fața câinilor care au mușcat-o până la moarte.
Trupul neînsuflețit al Luciei a fost găsită de un excursionist.
Aflată în zona Trivigno, în zona casei în care a copilărit, Lucia a ieșit să se plimbe. Femeia de 59 de ani nu avea să știe că una dintre plimbările pe care le făcea frecvent avea să fie și ultima. Joi, pe 23 aprilie, aceasta a fost atacată de o haită de câini.
Câteva ore mai târziu, un excursionist a găsit-o pe Lucia și a alertat autoritățile.
La fața locului au intervenit mai mulți medici cu elicopterul, echipa Salvamontul, precum și militarii Gărzii Financiare specializați în intervenții la altitudine. Din păcate, pentru Lucia era prea târziu. Femeia a fost găsită fără semen vitale, iar medicii nu ai mai putut decât să constate decesul.Anchetatorii au stabilit ulterior că rănile sunt, de fapt, „leziuni compatibile cu mușcături de câini”. Medicii legiști urmează să stabilească dacă, înainte de a fi atacată de câini, Lucia a suferit o anume stare de rău.
Citește și: VIDEO Un bărbat a murit după ce a fost lovit de acoperișul blocului, smuls din cauza vântului puternic
Lucia, soție și mamă, a fost sfâșiată de o haită de câini
Lucia avea 59 de ani și era soție și mamă. Aceasta era căsătorită cu Valerio, cu care avea doi copii adulți, Matteo și Greta.
Lucia a fost consilier local, iar primarul Franco Marantelli Colombin, un apropiat al ei, este profund afectat de moartea sa.
Moartea Luciei i-a îndurerat pe toți cei care au cunoscut-o. Aceasta rămâne în amintirea tuturor drept drept „o persoană veselă, cu care îți făcea plăcere să petreci timp”, o mamă și o soție iubitoare, pasionată de natură potrivit informațiilor transmise de Corriere della Sera.
Citește și: Denisa, tânără de 19 ani, moartă într-un accident devastator! Se căsătorise în urmă cu doar câteva luni
Ancheta continuă în cazul morții Luciei
Autoritățile din Tirano, localitatea unde a avut loc tragedia, au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a murit Lucia. Primarul și-a exprimat condoleanțele și a declarat că Parchetul va face dreptate în acest caz.
„În numele meu și al întregii Administrații, exprim cea mai sinceră apropiere și condoleanțe familiei victimei. Avem încredere în activitatea Parchetului și a carabinierilor din Tirano, cărora le transmitem întregul nostru sprijin, pentru ca dinamica celor întâmplate să poată fi reconstituită cât mai curând”, a declarat actualul primar din Tirano, localitatea unde a avut loc tragedia.
Potrivit informațiilor transmise de sursa anterior citată, câinii care ar fi atacat-o pe Lucia ar aparține unui bărbat de 46 de ani, care locuiește în proximitatea locului tragediei.
În urma morții Luciei, animalele au fost ridicate de către Agenția pentru Protecția Sănătății Montane.
Rezultatele autopsiei vor stabili exact dacă câinii bărbatului sunt cei care au atacat-o pe Lucia, dar și legătura dintre atacul animalelor și decesul acesteia. Ulterior, după verificările tehnice și în urma anchetei, se va stabili dacă bărbatul este sau nu vinovat de moartea Luciei, prin eliberarea câinilor.
Ancheta în acest caz continuă.