Sfarsit cumplit pentru o mama a trei copii din Sighetu Marmatiei. Femeia a fost ucisa cu salbaticie, in fata blocului, in plina zi.

Agresorul ar fi chiar sotul ei, cu care victima era in proces de divort. "Numai batuta si batjocorita a fost de acest criminal. Am adus-o acasa, am pus-o pe picioare si arata bine si... Ea saraca a venit la noi, la parinti. Unde sa-si gaseasca alinarea?"

Se facuse un an de cand Anca plecase cu cei trei copii din caminul conjugal. Era in plin proces de divort cu sotul ei agresiv, care o batea in fiecare zi. Suparat ca a fost parasit, barbatul a inceput sa-i trimita mesaje de amenintare celei cu care traise timp de 20 de ani.

"Din octombrie de cand am adus-o la noi, ea nu mai putea suporta.

O batea de nu mai putea sa se intoarca in pat".

Ieri sotul Ancai a decis sa treaca la fapte si sa-si lase copiii fara mama. A asteptat-o sa plece la munca si a atacat-o in fata blocului. A lovit-o pana cand femeia si-a dat ultima suflare.

De teama sa nu fie atacata de propriul sot, tatal Ancai nu-si scapa fiica din ochi. O ducea in fiecare dimineata  pana in statia de autobuz si o astepta seara tot acolo, sa o aduca in siguranta acasa.

IERI, insa, n-a mai mers cu ea, crezand ca individul a plecat in Austria, la munca.

"Am dus-o la serviciu, am adus-o, am dus-o si am adus-o. "Lasa, sa-si pregateasca si el sicriul ca nu mai duce pe nimeni la serviciu".

Finalul tragic al femeii putea fi evitat- spun rudele, daca autoritatile ar fi protejat-o.

Terorizata si speriata de amenintarile sotului,  Anca ceruse in nenumarate randuri un ordin de restrictie impotriva lui. Desi ar fi avut ca dovezi mesajele amenintatoare, oamenii legii i-ar fi spus ca nu o pot apara pana cand individul nu trece la fapte.

Pe pagina lui de Facebook,  sotul agresiv  a postat in urma cu doua luni o poza in care tine in mana o arma alba, dar nici acest lucru n-ar fi fost suficient pentru un ordin de restrictie.

Localnicii  spun ca barbatul ar face parte dintr-un clan de rromi din Sighetu Marmatiei cunoscuti pentru scandalurile frecvente pe care le provoaca.

Dupa teribila crima, individul a fost retinut si urmeaza sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva. Daca va fi gasit vinovat, si-ar putea petrece urmatorii 20 de ani dupa gratii.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...