Familia unei femei spune că soțul acesteia i-a adus moarte, după bătăile pe care i le-a tot aplicat.
O femeie de 47 de ani din Galați a murit după ce a ajuns la spital cu splina ruptă și hemoragie internă, dar și cu semne vizibile de agresiune pe corp.
În ciuda eforturilor depuse, medicii nu i-au mai putut salva viața, însă au anunțat polițiștii pentru a prelua cazul, după ce au realizat și autopsia femeii.
Citește și: Un tânăr de 17 ani, reținut după ce și-a bătut fosta iubită. Scena de groază a avut loc în stradă, în Dolj
Femeia a murit la spital
Suspiciunile medicilor, cum că rănile ar fi survenit în urma unor bătăi, sunt susținute și de familia îndoliată. Părinții femeii și avocatul lor spun că principalul vinovat de această tragedie este chiar soțul îndoliat, despre care afirmă că o agresa în mod constant.
Mai mult decât atât, la dosar sunt și înregistrări cu bătăile încasate de femeie, pe care a reușit să le facă chiar în timp ce era snopită în bătăie de partener și pe care, ulterior, le-a trimis familiei.
Pe lângă probele depuse la Parchetul din Târgu Bujor, mai sunt și vecinii din comunitate, care spun că în casa celor doi erau mai mereu conflicte, ale căror victimă era femeia.
Astfel, după moartea femeii, bărbatul a fost vizitat de polițiști, care i-au ridicat telefonul, pentru analiză, iar pe el l-au lăsat în libertate, susținând că nu și-a agresat soția în noaptea în care a ajuns la spital.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.