Şi-a ucis bebeluşul de nici două luni, dar judecătorii au scăpat-o de închisoare
Actual

Şi-a ucis bebeluşul de nici două luni, dar judecătorii au scăpat-o de închisoare

G. S.
20 oct 2018

O tânără în vârstă de 30 de ani a adormit atât de adânc după ce consumase o sticlă de vodkă, încât nu a mai simţit nimic în jurul ei. Când s-a trezit, fetiţa ei de doar şapte săptămâni murise sufocată.

În urmă cu două zile, Stacey Atkinson a consumat o stcilă de vodkă pe canapeaua din casa ei. Ameţită de aburii alcoolului, femeia nu a realizat şi a adormit lângă fiica ei. În timp ce dormea însă, şi-a sufocat fetiţa de nici şapte săptămâni.

Când s-a trezit, a încercat din răsputeri să-şi salveze fiica până la venirea medicilor, însă corpul ei firav nu a mai rezistat şi a murit.

Stacey Atkinson a plâns ieri în faţa judecătorilor din Liverpool, în timp ce detaliile grave ale morţii copilului i-au fost citite cu voce tare.

„Va purta aceasta vină pentru tot restul vieţii ei – că fata ei, Chloe, a avut încredere în ea şi ea a dezamăgit-o”, a declarat avocatul lui Stacey, Laura Tipping.

Judecătorul a hotărât că nu este cazul ca femeia să stea închisă pentru că, e foarte convins că Stacey Atkinson are remuşcări şi "ca a învăţat ceva din experienţa ei dramatică".

Femeia care şi-a ucis fiica de doar şapte săptămâni a primit o condamnare de un an cu suspendare.

 

Sursa: Spynews

viewscnt
TAGURI: copil, mama, criminala

Urmareste-ne pe Facebook