Alex, un băiețel de numai doi ani, a fost ucis cu sânge rece chiar de mama sa. Micuțul a avut un sfârșit tragic, a fost înjunghiat de cel puţin cinci ori, două dintre răni fiind în gât și în dreptul inimii.
La puțin timp după tragicul eveniment, mama ucigașă a luat trupul micuțului și s-a îndreptat spre un supermarket din Citta della Pieve, provincia Perugia, regiunea Umbria, Italia. Ajunsă acolo, femeia a plasat trupul neînsuflețit al copilului pe banda rulantă a unei case, strigând după ajutor.
Și-a ucis fiul de doi ani și l-a pus pe banda rulantă într-un supermarket
Din păcate, salvatorii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru Alex. Mama a fost supusă unei serii de contradicţii. Mai întâi a spus că și-a văzut copilul cum este ucis. După acestea, femeia a mărturisit că pur și simplu l-a găsit înjunghiat.
Citeste si: Suspect de contrabandă, împușcat în cap de către polițiști
Procurorul adjunct Manuela Comodi a decis, în cele din urmă, ca femeia să fie reţinută pentru crimă celui mic. Decizia a fost luată imediat după audierea acesteia, care nu a recunoscut nimic. Conform polițiștilor, Alex era deja mort, când mama sa, de naționalitate maghiară în vârstă de 44 de ani, fostă dansatoare într-un club, a ajuns în supermarket cu el.
Anchetatorii au descoperit, în faţa supermarketului, într-o căsuță abandonată, dovezi care ar sugera locul în care a fost ucis băiețelul.
Citeste si: O pensionară din Botoșani și-a dat foc la casă în timp ce încerca să facă țuică
A fost oprită de poliție cu 24 de ore înainte
Femeia a fost oprită de poliţişti cu 24 de ore înainte, în Chiusi, în timp ce se afla la volanul maşinii sale.
Citeste si: Tânăr suspectat de șantaj, s-a urcat pe un stâlp de electricitate, ameninţând că se sinucide
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.