Si-au legat si si-au torturat toti cei 13 copii fara ca vecinii sa banuiasca ceva. Cum au reusit parintii calai sa-si ascunda actiunile malefice

Un cuplu american a fost arestat pentru ca ar fi tinut captivi 13 copii, unii dintre ei fiind gasiti de autoritati legati de paturi.

 Potrivit autoritatilor locale, cele 13 victime erau chiar rudele celor doi agresori.

Cea care a atras atentia politiei asupra acestui caz a fost o tanara care a reusit sa evadeze sis a cheme ajutoare. Victima a povestit oamenilor legii ca cei 12 frati ai sai sunt tratati ca niste animale chiar de proprii parinti.

Tanara de 17 ani "parea sa aiba doar 10 ani si era usor emaciata", a mai precizat politia, potrivit Gandul.

La fata locului, autoritatile au fost in stare de soc. Au descoperit 12 victime  care pareau "sa sufere de malnutritie si erau foarte murdare". Cu totii pareau minori, astfel ca politistii au fost surprinsi sa afle ca sapte erau adulti. Unele victime erau legate de paturi "in intuneric", a adaugat politia.

Victimele au intre 2 si 29 de ani, a comunicat Departamentul de Politie al Comitatului Riverside, precizand ca au fost spitalizate, a mai adaugat sursa citata.


Casa in care s-a facut descoperirea macabra era inregistrata ca scoala, iar barbatul arestat in acest caz figura ca director al scolii.

Vecinii au marturisit ca nu stiau concret ce se intampla, insa aflasera ca in locuinta respective ar fi locuit o famiulie numeroasa. Parintii au fost arestati, fiind pusi sub acuzare pentru tortura si comiterea de abuzuri la adresa copiilor.


 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri