Simona Halep: Nu a fost un moment de dezamăgire, un sfert de finală la un grand slam cred că este un rezultat foarte bun
Simona Halep a revenit, vineri, în România, după participarea la Roland Garros şi a declarat, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, că nu este dezmăgită de faptul că a pierdut în sferturile de finală.
"A fost cu totul şi cu totul altceva, o altă atmosferă şi alte gânduri când am început turneul. (n.r.- dacă a fost de vină vremea) Nu a fost de vină nimic, am avut o zi mai slabă şi nu am reuşit să câştig. A fost la fel pentru toată lumea (n.r.
Întrebată care sunt planurile ei în continuare, Halep a spus că turneul de la Wimbledon şi a fost mirată cănd i s-a tarnsmis că antrenorul ei Daniel Dobre a afirmat că grand slam-ul pe iarbă ar fi principalul ei obiectiv în acets an: "OK. Fiecare truneu este obiectivul meu şi atunci când mă duc să joc un turneu, joc sută la sută".
Simona Halep, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului şi de alte două ori finalistă, a fost eliminată în sferturile de finală ale French Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, în 68 de minute, de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, locul 51 WTA. Simona Halep va coborî pe locul 8 WTA, după ce nu şi-a apărat titlul de anul trecut.