Simona Halep, numarul 6 mondial, va disputa duminica primul sau meci din cadrul editiei 2016 a turneului de Mare Slem de la Roland Garros, impotriva japonezei Nao Hibino (21 ani), ocupanta locul 70 WTA.
Partida dintre Halep si Hibino va fi ultima care va avea loc duminica pe arena "Suzanne Lenglen" de la Roland Garros si va începe dupa încheierea meciurilor Radu Albot (Republica Moldova) — Benoit Paire (Franta), Vitalia Diatcenko (Rusia) — Lucie Safarova (Cehia) si Milos Raonic (Canada) — Janko Tipsarevic (Serbia, informeaza Agerpres.
Tot duminica îsi va face debutul la turneul parizian si Adrian Ungur, locul 204 ATP, singurul tenisman român de pe tabloul principal al probei de simplu masculin, care îl va întâlni pe olandezul Igor Sijsling.
La turneul din capitala Frantei mai participa alte patru jucatoare române, Irina Begu, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru si Sorana Cîrstea, ultima venita din calificari, care vor debuta pe tabloul de simplu în urmatoarele zile.