Helsinki nu a înregistrat niciun accident mortal în trafic în ultimele 12 luni
Capitala Finlandei a reușit performanța unică în lume de a nu înregistra niciun deces în trafic timp de un an întreg.
Helsinki a înregistrat un record mondial: este singurul mare oraș din lume care nu a înregistrat niciun deces în trafic într-un an întreg. În urmă cu zeci de ani, se înregistrau în medie 30 de decese de-a lungul unui an calendaristic. Cum s-a reușit această schimbare radicală.
Niciun accident mortal în Helsinki din iulie 2024
Un inginer de trafic din orașul finlandez atribuie succesul obținut de Helsinki limitărilor de viteză de 30 de km pe oră, dar și unei planificări mai inteligente decât în anii trecuți.
Helsinki nu a înregistrat niciun accident mortal în trafic în ultimele 12 luni, au confirmat oficialii orașului și ai poliției săptămâna aceasta, potrivit Yle.fi.
Cel mai recent accident mortal din oraș a avut loc la începutul lunii iulie 2024 pe Keinulaudantie, în cartierul Kontula.
Autoritățile consideră situația excepțională. "Mulți factori au contribuit la acest lucru, dar limitele de viteză au avut cel mai mare impact”, a declarat Roni Utriainen, inginer de trafic în cadrul Diviziei de Mediu Urban a orașului.
Sí que es pot: Hèlsinki ha aconseguit que els últims 12 mesos no hi hagi cap mort en accident de trànsit a la ciutat. #seguretatviaria
— Oriol Pàmies Jaume (@oriol52) August 1, 2025
Helsinki goes a full year without a traffic death| Yle News| Yle https://t.co/8yWnlQSghH
Spre comparație, în Bucureşti statisticile ultimilor ani arată pierderea a peste 100 de vieţi anual, incluzând pietonii.
Primăria Helsinki are demult timp un departament de inginerie a traficului, iar Roni Utriainen e unul din oamenii care activează acolo şi a explicat cum s-a ajuns la o siguranţă aproape perfectă în orașul finlandez.
Potrivit lui Utriainen, peste jumătate din străzile din Helsinki au acum o limită de viteză de 30 km/h. În urmă cu cincizeci de ani, această proporție includea limite de viteză de 50 km/h.
La începutul acestei veri, Helsinki a decis să reducă limitele de viteză din apropierea școlilor la 30 km/h, o măsură care urmează să intre în vigoare odată cu începerea anului școlar.
Designul străzilor a jucat, de asemenea, un rol cheie. Infrastructura pietonală și pentru biciclete a fost modernizată semnificativ în ultimii ani.
În plus, cooperarea cu poliția rutieră s-a intensificat și au fost introduse mai multe camere de supraveghere rutieră și sisteme automate de control al legii.
„Transportul public din Helsinki este excelent, ceea ce reduce utilizarea mașinilor și, odată cu aceasta, numărul de accidente grave”, a remarcat Utriainen.