Singura creșă din lume care îngrijeşte nou-născuţi dependenţi de droguri: „Când vezi un bebeluş în sevraj, nu uiţi niciodată!”
Potrivit Reuters, o creșă din orașul Phoenix, Arizona, se ocupă de unul dintre cele mai vulnerabile grupuri de victime ale crizei opioidelor din Statele Unite: nou-născuții. Această unitate oferă tratament pentru bebelușii care suferă de Sindromul de Abstință Neonatală (NAS), o afecțiune similară cu sevrajul, care apare atunci când nou-născuții devin dependenți de substanțele utilizate de mamele lor în timpul sarcinii.
Bebelușii care suferă de Sindromul de Abstință Neonatală (NAS) pot prezenta simptome precum tremur necontrolat, contracții musculare și probleme respiratorii.
„Când vezi un bebeluş în sevraj, nu uiţi niciodată asta”, a declarat pentru jurnaliștii de la Reuters Tara Sundem, directoare executivă a clinicii Hushabye Nursery.
Potrivit sursei citate, bebelușii afectați de Sindromul de Abstință Neonatală (NAS) tind să simtă dorința de a se simți ca în pântecul mamei, adică într-un mediu întunecat și liniștit. În consecință, în camerele de la Hushabye, aceștia sunt ținuți intenționat în întuneric, pentru a fi protejați de lumina puternică și agitația din exterior.
În ce constă tratamentul bebelușilor dependenți de substanțe interzise
Creșa din Phoenix, Arizona, este dotată cu 12 camere private echipate cu un pat pentru părinți, astfel încât aceștia să poată sta alături de copilul lor în timpul procesului de detoxifiere.
În cadrul creșei de detoxifiere, întreaga familie poate primi tratament sub același acoperiș, beneficiind de suportul individual oferit de către îngrijitori.
„Dacă nu aş fi întâlnit Hushabye, habar n-aş fi avut habar ce însemna NAS”, a declarat Clarissa Collins, care a făcut parte din program împreună cu fiica ei nou-născută. „Nu ştiam la ce să fiu atentă, cum să am grijă de bebeluşul meu”, a mai precizat aceasta.
Collins îşi oferă acum ajutorul altor persoane care se confruntă cu aceeaşi problemă şi îşi desfăşoară activitatea ca specialistă în sprijin reciproc în cadrul acestei clinici.Cazurile bebelușilor dependenți de droguri sunt tot mai numeroase
Conform statisticilor Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, numărul nou-născuţilor afectaţi de sindromul de abstinenţă neonatală (NAS) a crescut cu 82% la nivel naţional în perioada 2010-2017.
Citește și: El este bărbatul care a trăit 82 de ani și nu a văzut niciodată o femeie
Pe de altă parte, pandemia de COVID-19 a accentuat criza opioidelor din SUA, determinând o creştere a numărului de decese asociate cu abuzul de opioide sintetice, inclusiv fentanilul, un analgezic puternic.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.