După ce Doroftei Pub a fost mutat din locaţia în care a activat atâţia ani, câştigurile lui Leonard Doroftei au început să se împuţineze. Aflat acum la periferie, mai exact la tribuna 1 a stadionului Ilie Oană, pubul este mai mult gol. Iar în zilele în care este plin, fostul boxer nu poate vinde bauturi alcoolice din cauza meciurilor Petrolului.
Cu afacerea în colaps şi fără sprijin din partea autorităţilor, "Moşul" a luat o decizie radicală! A renunţat la chelneri, iar acum serveşte la mese împreună cu soţia sa.
"Am pus suflet într-un pub. Au fost problemele care au fost şi mi-au stricat absolut tot drumul, Şi acum încerc să merg mai departe, să-mi duc crucea singur. Sunt un campion sau...am fost un campion şi rămân în continuare, pentru că lupt pentru visul meu şi ceea ce cred. Nu sunt certuri cu primăria. Singura mea dorinţă a fost să mă cheme la o discuţie. Nu poţi să-mi trimiţi scrisoare de evacuare.
Drept dovadă, singurul care a plecat din blocul ăla sunt eu. Trăiesc într-o ţară în care trebuie să respect legea, lucru pe care l-am făcut", a declarat Leonard Doroftei, pentru Digi Sport.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Care este, de fapt, diferența dintre zahărul din trestie și zahărul din sfeclă de zahăr. Care este mai sănătos- antena3.ro
Citeste si: Descoperiri fascinante pe Marte. Ce forme și fenomene intrigă oamenii de știință- GALERIE FOTO- wowbiz.ro
Ca urmare a conflictului cu autorităţile, Doroftei a ajuns în punctul în care presiunile familiei privind plecarea în Canada, ţara în care a obţinut marile performanţe din cariera de sportiv profesionist, sunt foarte, foarte mari. Iar gândul "Moşului" continuă să zboare la România:
"M-am întors acasă, pentru că Ploieştiul pentru mine reprezintă casa. Eu nu am plecat în Canada, nu am emirgrat, am mers cu contract de muncă, mi-am făcut treaba.
Între timp am dobândit cetăţenie. Nu regret niciodată că m-am întors, sunt oamenii cu care am crescut, oameni pe care îi iubesc din tot sufletul", a mai spus Doroftei, înainte să confirme că soţia, Monica, şi fiul său sunt gata de emigrare: "Eu nu, dar familia da, s-a gândit. Vor să plece şi trebuie să fiu alături de ei. Ei sunt familia mea şi trebuie să-i susţin, să fiu lângă ei(...)
Nu m-am întors acasă pentru un loc de teren care nu el al meu, e al primăriei, pentru o afecere pe care mi-au luat-o la prima strigare. Asta după ce am investit banii mei munciţi, ştiţi cum am câştigat banii, eu nu am câştigat la loto. Este o ruşine pentru noi ca oameni, ca oraş, să ai un om care a răsturnat munţii, care a scos lumea în stradă, şi să-l arunci...nu
poţi să faci lucrul ăsta".