Situație fără precedent în România! Sute de primari se întâlnesc cu Ilie Bolojan, în timp ce peste 1.300 de comune din țară intră în grevă: „Măsuri draconice, luate împotriva noastră”

Sute de primari se întâlnesc cu Ilie Bolojan, în timp ce peste 1.300 de comune din țară intră în grevă

Sute de primari urmează să ajungă la București pentru a discuta cu Ilie Bolojan la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, subiectul fiind reforma administrației publice care a stârnit un val de revolte. Marți, 10 februarie, peste 1.300 de comune au anunțat că vor intra în grevă.

Premierul Ilie Bolojan se va întâlni marți, pe 10 februarie, la Palatul Parlamentului, în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), cu sute de primari, pentru a discuta despre reforma administrației publice, care a stârnit un val de revolte în cadrul adminstrațiilor locale.

În timpul discuției, mai exact, între orele 10:00-12:00, peste 1.300 de comune din țară vor intra într-o grevă de avertisment. Greva generală este stabilită în ziua imediat ulterioară adoptării în Guvern a reformei administrației publice, după cum au anunțat primarii.

Citește și: Serviciile secrete din Ucraina, acuzate că au comandat împușcarea generalului rus la Moscova. Care este legătura cu România

Sute de primari se întâlnesc cu Ilie Bolojan, în timp ce peste 1.300 de comune din țară intră în grevă

Revolta la nivel național a fost provocată de reforma administrației publice. Mai exact, Guvernul a anunțat edilii vor fi nevoiți să concedieze angajați, inclusiv polițiști: la nivelul unităților administrativ-teritoriale numărul maxim de posturi va fi redus cu 30%, însă proiectul precizează că această măsură nu poate duce la

eliminarea a mai mult de 20% din posturile ocupate în prezent. Prefecții vor avea la dispoziție 20 de zile de la adoptarea reformei pentru a comunica fiecărei primării noul număr maxim de posturi. O altă prevedere a reformei prevede că primăriile nu vor mai primi bani în compensare de la centru, când rămân cu conturile goale, așa cum se întâmplă dintotdeauna.

Un primar a declarat că îl îndeamnă pe Ilie Bolojan să facă ce trebuie făcut, dar înainte să se consulte cu edilii: „Să aibă gândul cel bun, să facă ce are de făcut, dar în primul rând

să ne consultăm pentru a lua deciziile cele mai bune, pentru că suntem oameni de administrație”, a spus un primar, potrivit antena3.ro.

Un alt primar a susținut că din cauza nemulțumirilor generate de reforma care a prevăzut creșterea taxelor și impozitelor, oamenii refuză să mai plătească și astfel nu există bani la buget: „Oamenii nu mai plătesc. Vine un cetățean la mine, un bătrân de peste 70 de ani și spune așa 'Eu am plătit anul trecut pe casa mea 80 lei, acuma trebuie să plătesc 180 lei.

Nu am acești bani de unde să-i plătesc, ce fac? Și i-am spus 'Domnule, eu nu am ce să fac. Este o lege, noi trebuie să o respectăm'.   Tot auzim că se poate da înapoi. Nu e adevărat. Când este o lege, trebuie respectată legea. Nu poate să facă primăria cu Consiliul Local să dea înapoi aceste taxe, să ajungă la jumătate. Tot printr-o lege ar trebui să revenim la normalitate.
(...) Guvernul actual trebuie să înțeleagă lucrul acesta. Când pui un bir deodată peste 100% pe capul oamenilor, oamenii nu mai plătesc”,
a spus un alt edil.

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, a declarat că prin noua reformp Guvernul încalcă autonomia locală și contribuie la „degradarea” satului românesc: „Mâine, timp de două ore, sunt în grevă toate primăriile comunelor din România.

Nu s-a mai întâmplat. Niciodată n-au fost măsurile atât de draconice, luate împotriva noastră, trebuia să fim consultați, pentru că aceste măsuri sigur ar fi avut un alt suport, dacă se ținea seama și de aportul nostru”, a declarat Emil Drăghici. 

Pe lângă greva de avertisment, în cazul în care situația nu s-ar remedia conform doleanțelor lor, Plenul Asociației Comunelor din România a votat, în unanimitate, să sesizeze Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei pentru „încălcarea autonomiei locale” de către Guvernul Bolojan prin măsurile adoptate care vizează administrația publică, potrivit antena3.ro.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri