La ultima oprire șoferița ar fi avariat două autoturisme parcate pe marginea drumului.
O femeie de 43 de ani, din Câmpina, a fost lăsată în libertate de procurori. Femeia prinsă ar fi avariat două autoturisme.
Accidentul a fost provocat pe data de 25 iunie, în jurul orelor 23.00, pe strada Henry Coandă din Câmpina.
”Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, constatând faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani, din municipiul Câmpina, în timp se afla la volanul unui autoturism, ar fi acroşat două autoturisme parcate în momentul în care efectua o manevra de mers înapoi, ulterior continuându-şi deplasarea”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Prahova.
Citeste si: Patru persoane, între care doi copii, rănite pe DN 1 de roţile desprinse ale unei semiremorci
În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că femeia figurează cu permisul suspendat.
Poliţiştii din Câmpina au reţinut-o pentru 24 de ore după accidentul de duminică, însă procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina a decis să o lase în libertate, dispunând doar măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Un tânăr din Craiova a fost surprins de radar cu o viteză de 180 de kilometri
Din ce în ce mai mulți șoferi sunt prinși conducând în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor interzise, cu viteze năucitoare. Este și cazul unui tânăr din Craiova.
Citeste si: VIDEO| Adina, șoferița din Iași care a omorât patru oameni, a fost arestată. Ea se afla la o terasă
Polițiștii din Craiova au depistat un șofer care gonea cu aproape 180 de kilometri pe oră în oraș, unde limita este de 50 de km/oră.
„Cei doi șoferi de 21 și 27 de ani au fost depistați de polițiștii Biroului Rutier Craiova în timp ce conduceau autoturisme cu vitezele de 179 și 147 km/h, în municipiul Craiova. Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional conform O.U.G. nr.195/2002 R., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, se
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.