Jucătoarea româncă de tenis de câmp, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, şi-a motivat absenţa de la JO de la Tokyo prin faptul că este accidentată şi urmează să facă o pauză competiţională de lună.
Motivul invocat de către Federația Română de Tenis (FRT), pentru care Sorana va fi absentă de la Jocurile Olimpice, este reprezentat de o accidentare destul de gravă pe care a suferit-o în timpul turenului de la Wimbledon.
România nu va avea nicio reprezentantă pe tabloul de tenis simplu de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ceea ce a stârnit controverse extrem de mari.
Astfel, FRT a anunțat că Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Irina Begu vor lipsi anul acesta de la Jocurile Olimpice din cauza faptului că sunt accidentate.
Citeste si: Vești bune pentru o româncă care participă la Wimbledon
După contrele apărute între cele două foruri, în urma cărora COSR a anunțat chiar demararea unei anchete, Sorana Cîrstea este prima sportivă care a reacționat, anunțând că este cu adevărat accidentată, o ruptură musculară, cu care a jucat și la Wimbledon.
Sorana: ”Prioritară este sănătatea”
" Ar fi fost o onoare să-mi reprezint ţara la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă din păcate nu pot face acest lucru din cauza rupturii musculare suferite în urmă cu câteva săptămâni. Pentru mine urmează cel puţin o lună de pauză competiţională şi în acest moment al carierei mele prioritară este sănătatea. Am refuzat constant orice ajutor financiar din partea federaţiei şi Comitetului Olimpic!!! Dacă aş fi putut să joc aş fi făcut-o din patriotism, cum am făcut deja la Olimpiadele de la Beijing şi Londra", a
scris Cîrstea, pe contul ei de Instagram.Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, de sportiva britanică de origine română Emma Răducanu, locul 338 WTA, în turul trei al turneului de grand slam de la Wimbledon. Răducanu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute.
Citeste si: Vești surprinzătoare: Simona Halep se mărită
Eduard Novak, Ministrul Sportului s-a declarat mâhnit
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak s-a declarat mâhnit de faptul că jucătoarele de tenis au refuzat participarea la JO de la Tokyo şi ameninţă că va tăia din finanţarea Federaţiei Române de Tenis.
"Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul.