Spania va renunţa la restricţiile pentru evenimentele sportive începând cu 4 martie, iar stadioanele vor putea găzdui public la 100% din capacitatea lor, ca înainte de pandemia de coronavirus, au anunţat autorităţile sanitare iberice.
Cu peste 10 milioane de cazuri înregistrate, Spania are peste 97.000 de decese din cauza epidemiei.
Spania renunţă la restricţiile pentru evenimentele sportive începând din 4 martie
"Începând cu weekendul din 4 martie, evenimentele sportive, atât în aer liber, cât şi în interior, se vor desfăşura cu public la 100% din capacitate, având în vedere evoluţia satisfăcătoare a tuturor indicatorilor epidemiologici", a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, într-o conferinţă de presă.
Ea a amintit că purtarea măştii va rămâne obligatorie şi că va fi interzis fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi consumul de produse alimentare în timpul acestor evenimente sportive. La sfârşitul lunii decembrie, autorităţile spaniole au redus capacitatea stadioanelor la 75% şi la 50% pentru sălile de sport închise, în faţa exploziei a numărului de cazuri de Covid-19.
Incidenţa în ţară a scăzut la 1.060 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, faţă de mai mult de trei ori (3.418) în 21 ianuarie.
Citeste si: VIDEO| Belgia reduce săptămâna de lucru la 4 zile. Ce spun angajații și patronii din România
Austria va renunța la aproape toate restricţiile anti-COVID
Austria va anula aproape toate restricţiile anti-COVID-19 pe 5 martie, cu excepţia obligativităţii de purtare a măştii sanitare în anumite spaţii, a anunţat miercuri Guvernul de la Viena, citat de DPA.
"Nu am învins încă pandemia", a avertizat cancelarul austriac, care a adăugat totuşi că situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit suficient de mult- mai ales în spitale- pentru a garanta această relaxare considerabilă a restricţiilor epidemiologice din viaţa publică, scrie Agerpres.
Regula privind închiderea mai devreme a barurilor şi a restaurantelor a fost anulată, cluburile de noapte primesc permisiunea de a se redeschide, iar limitarea numărului de participanţi la evenimente ample a fost anulată, a anunţat cancelarul Karl Nehammer.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.