O poveste emoționantă, relatată în pași de dans! Este surpriza de proporții de care vor avea parte iubitorii teatrului. Spectacolul ”Vitraliul unei vieți” se anunță o experiență unică, ce poate fi trăită o singură dată în stagiune.
Un spectacol emoționant și dedicat, care lasă impresii puternice oricărui spectator. ”Vitraliul unei vieți” este o piesă unică, ce se joacă o singură dată în stagiune. Au rămas puține zile până la spectacol, iar repetițiile sunt în toi.
Citește și: VIDEO- Shakira a scos o nouă piesă alături de cei doi băieţi ai săi
Mișcări ample, pline de pasiune și poveste emoționantă de viață, pusă pe acorduri muzicale, sunt ingredientele unei reprezentanții impresionante.
Andreea Toma, coregraf: ”Este un spectacol minunat și nu pentru că l-am creat eu, ci pentru că veți vedea pe scenă, toată trupa, dansatori profesioniști pentru care acesta este un eveniment.”
În spatele celor 75 de minute de spectacol este o muncă titanică, cu antrenamente zilnice desfășurate de echipa coregrafică.
Andreea Toma, coregraf: ”Este vorba de secvențe din viața unei doamne ajunsă la o vârstă venerabilă care își trăiește poveștile de dragoste, chiar și momente din copilărie, povești care i-au construit destinul. Un pahar în care se adună nostalgie, bucurie, dragoste și multă speranță pe final.”
Unde va avea loc spectacolul ”Vitraliul unei vieți”
Spectacolul ”Vitraliul unei vieți” este o întoarcere în timp și o experiență ce marchează puternic spectatorul. Unica reprezentație va avea loc pe data de 20 mai, la Teatrul de Operetă și Musical ”Ion Dacian.”