Stare de criză în România. Starea de criză care ar putea fi instituită ar viza în mod direct decizii legate de securitatea și apărarea țării. Iată ce presupune, de fapt, starea de criză!

Ce înseamnă starea de criză

Dacă România va alege să adopte starea de criză, toate structurile care aparițin Ministerului Apărării Naționale vor trece în subordinea forțelor armate străine care staționează pe teritoriul României sau sub conducerea comandamentelor Alianței Nord-Atlantice.

Citeste si: Adio, stare de alertă din 9 martie 2022! S-ar putea introduce "starea de criză". Ce înseamnă acest lucru?

Situația de criză prevede apariția unor situații care să pună în pericol teritoriul, modul de viață, de sănătate, amenințări, riscuri sau vulnerabilități, incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, potrivit proiectului de lege.

stare de criză România

Ce presupune starea de criză pentru România?

[Sursa foto: istockphoto.com]

Proiect de lege pentru starea de criză

Proiectul de lege pentru implementarea stării de criză ar urma să fie adoptat. Asta după ce Executivul ar fi lucrat în aceste zile la un astfel de proiect, care prevede ca starea de criză să fie instituită în România, la propunearea miinistrului Apărării, avizată de premierul țării și introdusă prin intermediul unei hotărâri a a Consiliului Suprem de Apărare a Țării  (CSAT).

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Depozitul misterios de la catedrala Notre Dame. Resturi carbonizate sunt ținute sub pază într-o locație secretă- antena3.ro

Citeste si: Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare- stirileprotv.ro

Citeste si: VIDEO| Starea de criză ar putea fi introdusă în România. Ce înseamnă acest lucru? Proiectul se află pe masa Guvernului

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a mărturisit că știe despre acest proiect de lege: „Am ştiinţă, cum este şi normal, urmând astăzi să avem o discuţie cu primul ministru”, a explicat liderul social-democraților.

Când ar putea intra România în stare de criză?

Proiectul de lege al autorităților ar preciza ca starea de criză să fie instituită în momentul în care țara se confruntă cu apariția sau iminența unor accidente care ar putea să afecteze sau să pună în pericol condițiile de viață, stabilitatea politică, economică, socială, securitatea sau apărarea țării sau să pună în pericol orice alte valori constituționale. 

Surse politice au spus că proiectul de lege ar urma să fie adoptat în cursul acestei săptămâni de către Guvern, iar în tot acest timp, Parlamentul se pregătește să adopte proiectul legii de criză în regim de urgență.

Citeste si: Război Rusia- Ucraina: Filmul desfăşurării evenimentelor

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si