Guvernul a prelungit starea de alertă. Ce măsuri noi au fost luate împotriva răspândirii COVID-19

Executivul condus de Florin Cîțu a adoptat joi, în ședința de Guvern, decizia prin care se prelungește starea de alertă cu 30 de zile

Author: Razvan Ilie Thursday 08 April 2021 , 19:35

Starea de alertă, prelungită de Guvern cu 30 de zile. Noi măsuri adoptate împotriva răspândirii COVID-19[Sursa foto: Facebook / Poliția Română]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Guvernul României a adoptat azi HOTĂRÂREA privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-

19. 

Guvernul a decis ca în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, în toate localitățile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00.

Citeste si: Ce se întâmplă la mare de 1 mai. Florin Cîțu a făcut anunțul

Restricții eliminate în noaptea de Paște

O altă concesie făcută de Executiv se referă la noaptea de Paște, când toate localităţile vor putea să permită circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase. Vezi mai jos ce alte decizii conține Hotârârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.

Citeste si: NEWS ALERT: Vaccinarea cu serul AstraZeneca va continua în România, pentru toată lumea -UPDATE

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă

a acestora, în următoarele localităţi:

a) Zona Mamaia Nord, județul Constanța
b) Năvodari, județul Constanța
c) Mamaia și Mamaia-Sat, județul Constanța
d) Constanța, județul Constanța
e) Agigea, județul Constanța
f) Eforie Nord, județul Constanța
g) Eforie Sud, județul Constanța
h) Techirghiol, județul Constanța
i) Tuzla, județul Constanța
j) Costinești, județul Constanța
k) Neptun-Olimp, județul Constanța
l) Jupiter, județul Constanța
m) Cap Aurora, județul Constanța
n) Venus, județul Constanța
o) Saturn, județul Constanța
p) Mangalia, județul Constanța
q) 2 Mai, județul Constanța
r) Vama Veche, județul Constanța.

DOCUMENTUL aprobat azi de Guvern poate fi văzut AICI

Pe durata în care este prevăzută prelungirea stării de alertă, măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
a) anexa nr. 1- „ Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns “;
b) anexa nr. 2- „ Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor “;
c) anexa nr. 3- „ Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc “.

Măsuri pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2  

- În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-19;

2. se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;

3. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

4. competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

5. în condiţiile pct. 3 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană;

6. activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

7. în condiţiile pct. 6, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

8. în condiţiile pct. 6, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori;

9. activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

10. în condiţiile pct. 9, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate;

11. se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase prevăzute la pct. 10 a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi;

12. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

13. se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

14. se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

15. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;

16. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

17. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;

18. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

19. se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane. 

Mai multe aici


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Natalia a răbufnit după Camera Roșie cu Albert. Ce secret ascunde concurenta. Fetele o... Natalia a răbufnit după Camera Roșie cu Albert. Ce secret ascunde concurenta. Fetele o îndeamnă să spună adevărul despre Albert
kfetele.ro
Ce să faci cu blugii care au intrat la apă după spălare: trucul ingenios cu care îi... Ce să faci cu blugii care au intrat la apă după spălare: trucul ingenios cu care îi lărgești la loc
spotmedia.ro
Cum a trecut Putin de la geaca de 12.000 de euro la un halat alb de 20 Cum a trecut Putin de la geaca de 12.000 de euro la un halat alb de 20
spotmedia.ro
Curiosul caz al unui pilot rus pensionat, trimis la moarte în Ucraina la 63 de ani Curiosul caz al unui pilot rus pensionat, trimis la moarte în Ucraina la 63 de ani
b1.ro
Pericol la 60 km de România! O rachetă de croazieră rusească, deasupra Cernăuţiului! Pericol la 60 km de România! O rachetă de croazieră rusească, deasupra Cernăuţiului!
ziareonline.ro
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei
infoactual.ro
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea... Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea este mai importantă acum
evz.ro
Răzbunarea lui Ceaușescu. Un proiect anunțat de Sorin Oprescu, din nou pe masă Răzbunarea lui Ceaușescu. Un proiect anunțat de Sorin Oprescu, din nou pe masă
doctorulzilei.net
Vlad Ciurea, semnal de alarmă: „Nu trebuie să fim dependenți de Google! Creierul... Vlad Ciurea, semnal de alarmă: „Nu trebuie să fim dependenți de Google! Creierul trebuie să funcționeze, altfel se ATROFIAZĂ!”
romaniatv.ro
Imagini bombă! Cu cine s-a cuplat Irina Tănase, fosta lui Dragnea. Partenerul ei de... Imagini bombă! Cu cine s-a cuplat Irina Tănase, fosta lui Dragnea. Partenerul ei de acum e blindat de bani (FOTO)
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si