Ștefania de la ”Casa Iubirii”, în lacrimi. Mesajul pe care Cristian i l-a transmis în miez de noapte

Ștefania și Cristian 

Deși Cristian a fost descalificat, Ștefania a preferat să rămână în ”Casa Iubirii” și șă păstreze cu Cristian o relație la distanță. Însă inevitabilul s-a produs. Ce mesaj i-a transmis Cristian iubitei sale.

Ștefania și Cristian și-au spus ”adio” definitiv. Cristian i-a trimis Ștefaniei, în miez de noapte, un mesaj prin care pune punct relației la distanță cu Ștef.

Ștefania, în lacrimi după mesajul lui Cristian

Fetele au observat starea proastă a Ștefaniei, așa că au întrebat-o ce se întâmplă. 

„Toată ziua am avut o stare proastă, iar pe la ora 01:00 am primit un mesaj de la Cristian, mi-a spus că vrea să ne despărțim”, a spus Ștefania.

Citeste si: Cristian a fost descalificat în urma testului poligraf. Ștefania a rămas în ”Casa Iubirii” și a pus ochii pe un alt băiat

Se pare că tânărul nu este pregătit pentru o relație la distanță, dar că îi pare bine că s-au cunoscut și că îi dorește Ștefaniei tot binele din lume.

Băieții sunt curioși dacă Ștefania se va îndrepta către un al băiat din casă

Fetele, dar și băieții au întrebat-o pe Ștefania dacă va dori să cunoască un alt băiat. Ștefania nu refuză o apropiere de alt băiat, doar că nu este pregătită în acest moment. Ea a spus că vrea să comunice cu fiecare, însă nu este pregătită de o nouă relație.

Citeste si: Flavius, fostul concurent ”Casa Iubirii” a făcut un anunț neașteptat. Ce se întâmplă cu el în aceste momente

Băieții au spus că Ștefania este o femeie frumoasă și interesantă, dar în același timp îl respectă pe Cristian, fostul lor coleg.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri