„Stegarul dac” a scris o scrisoare-manifest către Cătălin Predoiu.
Cezar Avrămuță, cunoscut publicului sub numele de „Stegarul dac”, își continuă lupta cu autoritățile chiar din spatele gratiilor. Încarcerat în Penitenciarul Rahova și aflat în greva foamei, Avrămuță a transmis o scrisoare-manifest adresată ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în care formulează acuzații grave la adresa acestuia și a Jandarmeriei Române.
„Stegarul dac” protestează din închisoare
Protestatarul afirmă că este victima unei „vendete personale” orchestrate de ministrul Predoiu și că instituția Jandarmeriei ar fi fost transformată „într-un instrument al ridicolului și al represiunii”. „Stegarul dac” susține că dosarul în baza căruia a fost arestat ar fi fost „inventat”, ca reacție la protestele sale pașnice, care, potrivit acestuia, au șifonat imaginea publică a Ministerului de Interne.
Cezar Avrămuță susține că a devenit o țintă pentru autorități din cauza acțiunilor sale pașnice, menite, spune el, să evidențieze „ridicolul și lipsa de profesionalism” din instituțiile de forță ale statului.
Protestatarul descrie și un incident în care un jandarm, însoțit de aproximativ 20 de colegi, ar fi declarat că s-a simțit „cuprins de teamă psihică” doar pentru că i s-a cerut să nu îl atingă. „Dacă un simplu avertisment verbal sperie un corp de elită, atunci degradarea instituțională e profundă”, susține Avrămuță în scrisoare, potrivit Realitatea Plus.
Protestatarul anunță că intenționează să aducă, la fiecare manifestație viitoare, un bax de scutece, câte unul pentru fiecare jandarm „afectat psihic” de protestele sale.
Citește și: Zi decisivă pentru „Stegarul Dac”! Instanța decide dacă iese din arest, după 20 de zile de greva foamei